Metro vrea să facă ce nu a reuşit Patriciu cu Mic.ro
Metro Cash and Carry – care se adresează revânzătorilor – lansează un nou concept de magazin pentru micii comercianţi independenţi din comerţul tradiţional, e vorba de franciza „La Doi Paşi”. Retailerul a dezvoltat un program similar de franciză și în Polonia şi Bulgaria, sub branduri locale.
Franciza „La Doi Paşi” oferă revânzătorilor şansa de a face parte dintr-o reţea naţională, la libera lor alegere, spre a beneficia de numeroase avantaje care să-i ajute în creşterea competitivităţii pe piaţă.
Spre deosebire de modelele obişnuite de franciză, programul „La Doi Paşi” permite proprietarilor de magazine să-şi păstreze independenţa financiară şi operaţională, pe durata întregii colaborări. MetroCash & Carry îşi păstrează specificul de vânzare cu ridicata, sprijinindu-şi clienţii revânzători în a-i deservi cât mai bine pe clienţii acestora, consumatorii finali.
Aproximativ 200 de magazine de pe piaţa românească s-au alăturat programului „La Doi Paşi”, peste 80 dintre acestea fiind deja funcţionale.
„Comerţul tradiţional are o istorie în România, iar noi dorim să-l sprijinim în continuare. Ne manifestăm deja acest sprijin prin toate programele de instruire pe care le-am oferit micilor revânzători în ultimii 4 ani, iar acum, în 2012, prin franciza La Doi Paşi. Dorim să le oferim comercianţilor independenţi experienţa noastră de lideri de piaţă, consiliere pe parcursul fiecărei etape a dezvoltării afacerii lor şi tot sprijinul de care au nevoie pentru promovarea acesteia”, a declarat Marc Carena, Director Management Clienţi Metro Cash & Carry România.
Divizie de vânzări a Metro Group, Metro Cash & Carry este reprezentată în 30 ţări cu peste 700 de magazine cash & carry. Cu peste 100.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde de euro în 2010.
Metro Cash & Carry a intrat în România în 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





