Se poate spune că Emil Boc are talentul de a pica drept în picioare, precum pisicile. S-ar părea că are şi vieţile lor. Trapezist în arena politică e cu certitudine: a revenit fix în punctul din care a fost lansat în urmă cu un an, după ce avea să intre în istorie printr-o aterizare de pomină în plasa întinsă de Parlament. Dar, în noul său mandat, atât cât va dura el, va avea ocazia să probeze dacă „ce nu te omoară te face mai puternic“. Şi chiar va avea nevoie să fie puternic judecând prin prisma obiectivului asumat de către Cabinetul pe care îl conduce: scoaterea României din criză. Moştenirea pe care Emil Boc a lăsat-o propriei persoane – o ţară cu datorii imense şi o economie prăbuşită – este, de departe, cea mai grea pe care a avut-o un guvern aflat la cârma ţării în ultimul deceniu. Dar să intrăm în spiritul Sărbătorilor şi să lăsăm „cele bune să se adune, şi cele rele să se spele“. În vacarmul general al perioadei electorale s-au întâmplat şi câteva lucruri pozitive care pot reprezenta, dacă sunt încurajate cum şi cât trebuie, un important punct de pornire pentru ceea ce îşi propune noul cabinet. Producţia industrială a crescut, în octombrie, cu 3,6% faţă de luna anterioară, cifra de afaceri a companiilor din industrie a urcat cu 0,5%, exporturile au marcat şi ele un avans de 5,2% (în timp ce importurile au scăzut cu 0,8%), iar bursa a dat semne că este pe cale să-şi revină din amorţeală. Există indicii că evoluţiile pozitive au continuat în noiembrie şi decembrie, dar rămâne ca INS să confirme trendul cu date certe. Interesant de reţinut este faptul că toate aceste tresăriri ale economiei au fost consemnate exact în perioada în care România a funcţionat fără guvern. Acum avem unul. Mesajul din sticla expediată de companiile care se luptă pentru supravieţuire este următorul: „În asemenea vremuri cumplite, inacţiunea este de preferat unor decizii stupide“. Stau dovadă cele peste 127.000 de firme care în 2009 şi-au pus capăt zilelor.