Mesajul care te lasă fără 1.250 de lei. Avertismentul Poliției Române pentru românii cu telefoane mobile

Mesajul care te lasă fără 1.250 de lei. Avertismentul Poliției Române pentru românii cu telefoane mobile

SURSA FOTO: Dreamstime - Plată online cu cardul

Publicat de Corina Chiriac la 19 decembrie 2025, 17:38

O nouă escrocherie online periculoasă a fost semnalată în aceste zile în România, unde infractorii cibernetici, folosind identitatea Poliției Române și a Directoratului Național de Securitate Cibernetică, trimit mesaje și afișează pagini false prin care anunță blocarea dispozitivelor și solicită plata urgentă a unei presupuse amenzi de 1.250 de lei, avertizează autoritățile.

Escrocherie online periculoasă în România

O metodă de fraudă online extrem de agresivă circulă în această perioadă în România, iar autoritățile trag un semnal de alarmă. Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că infractorii folosesc identitatea instituțiilor statului pentru a păcăli utilizatorii și a le goli conturile bancare.

Concret, victimele primesc mesaje sau sunt direcționate către pagini false care pretind că dispozitivul lor – telefon, tabletă sau computer – ar fi fost blocat din motive legale. Sub pretextul accesării unor site-uri ilegale, utilizatorilor li se cere să achite de urgență o așa-zisă amendă în valoare de 1.250 de lei, într-un interval foarte scurt, de regulă două ore.

Mesajele sunt construite astfel încât să inducă panică. Apar mențiuni false despre notificări primite de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică, numere de dosar inexistente și nume de ofițeri inventați. De asemenea, sunt invocate în mod abuziv articole din Legea nr. 286/2009 – Codul penal, inclusiv cele referitoare la infracțiuni grave, pentru a intimida destinatarii.

Escrocii merg până la a amenința cu blocarea definitivă a dispozitivului, deschiderea unei anchete oficiale, pedepse cu închisoarea de până la zece ani, amenzi substanțiale sau înscrierea într-un registru al infractorilor. Singura „soluție” propusă este plata imediată a sumei cerute, prin introducerea datelor cardului bancar direct pe pagina falsă.

DNSC
SURSA FOTO: oficiuldestiri.ro – DNSC avertizează asupra noilor metode de fraudă

Mesajele nu au caracter oficial

Poliția Română subliniază clar că aceste mesaje nu au caracter oficial. Un indiciu important îl reprezintă limbajul neîngrijit: greșeli gramaticale evidente, formulări incoerente și termeni improprii, incompatibile cu o comunicare instituțională. De asemenea, modul în care sunt prezentate prevederile legale este eronat și lipsit de rigoare.

Autoritățile atrag atenția că instituțiile statului nu blochează dispozitive, nu comunică sancțiuni prin pop-up-uri sau pagini web și nu solicită plata amenzilor sub presiunea timpului. Orice astfel de mesaj trebuie ignorat și raportat, pentru a preveni răspândirea fraudei și apariția altor victime.

Scopul real al acestei escrocherii nu este doar obținerea sumei cerute, ci și colectarea ilegală de date personale și financiare, care pot fi folosite ulterior în alte fraude.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Info util
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.