Merkel: Între landurile din vest şi cele din fosta Germanie de Est există „diferenţe sistemice”

Merkel: Între landurile din vest şi cele din fosta Germanie de Est există „diferenţe sistemice”
Publicat de Robert Stan la 4 noiembrie 2017, 15:02

Cancelarul german Angela Merkel a recunoscut sâmbătă că între landurile din vest şi cele din fosta Germanie de Est există „diferenţe sistemice”, motiv pentru care a promis că estul ţării va continua să primească ajutoare financiare specifice, transmite EFE.

Merkel a făcut aceste declaraţii în cadrul mesajului video pe care îl adresează cetăţenilor în fiecare sâmbătă, venind în întâmpinarea dezbaterii care are loc între partidele care negociază formarea viitoarei coaliţii a guvernului de la Berlin – conservatori, liberali şi verzi – pe tema aşa-numitului "impozit de solidaritate" pe care îl plătesc germanii din vest pentru regiunea din estul ţării. 

„Va exista ca şi până acum o încurajare punctuală (…)", a asigurat cancelarul german, care nu a folosit expresia "impozit de solidaritate", actualul instrument de compensare financiară regională, pe care liberalii l-ar dori eliminat. "De aceea, discutăm în aceste zile, în care se încearcă formarea unui nou guvern federal, că avem nevoie de niveluri de trai sensibil egale în toate regiunile (…)", a declarat liderul creştin-democrat, conform Agerpres. 

Pentru Merkel, este la fel de important ca aceste landuri ale Germaniei să nu rămână fără fonduri europene în cadrul negocierilor pentru viitorul exerciţiu bugetar comunitar, la care Marea Britanie nu va mai contribui. 

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.