Mercedes, amendat că vindea mașini la mâna a doua ca noi

Mercedes, amendat că vindea mașini la mâna a doua ca noi
Publicat de CAPITAL la 7 februarie 2011, 15:47

Poate nu vă vine să credeți pentru că este vorba totuși de producătorul german Mercedes: acesta a fost amendat în India după ce a fost prins că vindea mașini second-hand ca și cum ar fi fost noi.

Faptul s-a produs mai demult, însă abia acum s-a primit amenda. Este vorba despre o mașină de teste, care a fost vândută unui director indian în 1998, după ce a fost lovită într-un accident și apoi reparată de mecanicii diviziei din India a producătorului german.

Este vorba despre un model E 250D, care, după ce a fost achiziționat, a început să prezinte multiple defecțiuni la sistemul audio, iar vopseaua a început să se cojească.

Clientul i-a contactat pe cei de la Mercedes Benz India și le-a cerut să-i schimbe mașina însă răspunsul acestora a fost categoric "nu".

Mercedes a fost amendat cu echivalentul a 2.000 de dolari pentru că "vânzarea unui demo car fără înștiințarea clientului face obiectul unei practici comerciale incorecte", se arată în comunicatul Protecției Consumatorului indian.
Amenda vine la aproximativ un an după ce compania germană Daimler a fost vizată de un scandal de dare de mită în mai multe state europene.
SURSA: autoevolution.com

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.