In Romania, despre programele MBA se stie ca au un nivel calitativ ridicat, nu se stie insa ca provenienta candidatilor nu este restrictionata de un anumit domeniu de pregatire universitara. Spre exemplu, programul MBA Romano-Canadian are drept cursanti absolventi de studii superioare cu o pregatire foarte eterogena.
In prima serie a programului, 80% din absolventi au fost ingineri si doar 10% economisti. De atunci, ponderea inginerilor a scazut continuu, ajungand la circa 37% in promotia 2001, in timp ce aceea a economistilor a ajuns la 36%.
Cu studentii din anul 2001, a sasea serie, programul are in total 342 de absolventi care au cunoscut o evolutie profesionala impresionanta. Exista cateva firme romanesti de head-hunting care sunt focalizate pe segmentul cursantilor MBA si, in acelasi timp, companii care, din proprie intiativa, recruteaza angajati din randurile acestora.
Potrivit declaratiilor participantilor la program, toate bancile cu capital privat strain, fondurile de investitii si numeroase companii multinationale au acum angajati cu diploma de MBA Romano-Canadian. In general, peste 90% din ei au parte de o slujba foarte buna, castigand de zece ori salariul mediu pe economie, ne spune dl Alin Ciocarlie, presedintele Asociatiei Absolventilor.
Absolventii din acest an, promotia a VII-a a programului EMBA ASEBUSS, sunt 79 la numar si ocupa pozitii de management de varf in prestigioase companii romanesti si straine. Acest lucru nu inseamna ca doar o asemenea incadrare permite urmarea cursurilor MBA. Un studiu recent efectuat de doamna Bianca Ioan, director de marketing si coordonator academic al programului, releva faptul ca procentajul de manageri se mentine in jur de 25-30% in fiecare serie de studenti, in timp ce se modifica procentele repartizate pe domenii de activitate. Numarul doctorilor inscrisi in program creste, pentru ca in acest caz exista o discrepanta clara intre pregatirea de specialitate si responsabilitatile cerute de pozitia de management.
In fiecare an mai sunt prezenti cursanti din industria publicitatii, din firmele de vanzari si distributie. Mai recent, se remarca tendinta avocatilor de a-si extinde cunostintele de specialitate in directia acumularii de cunostinte economice.    

Absolvent EMBA
Avantajele programului EMBA ASEBUSS sunt orarul flexibil si faptul ca nu are o specializare stricta, acoperind managementul in toate aspectele sale. Eu am plecat de la o specializare in domeniul tehnic (am absolvit Facultatea de Electronica) si lucram pe un post de marketing. Contabilitatea si finantele
erau, pentru mine, domenii destul de nebuloase inainte sa urmez cursurile EMBA. Acum colegii mei din aceste departamente imi cer opinia in diverse probleme.Totodata, mi s-a modificat viziunea asupra modului de a face afaceri, de a aborda proiectele si mi-a fost facilitata comunicarea cu persoane din alte medii profesionale.
Cotiso Hanganu, Marketing Manager, Flamingo Computers