Mattarella: ”UE își exprimă solidaritatea faţă de afganii care își pierd drepturile, însă nu vrea să-i primească”

Mattarella: ”UE își exprimă solidaritatea faţă de afganii care își pierd drepturile, însă nu vrea să-i primească”

SURSA FOTO: Dreamstime - Migranţi, refugiaţi

Publicat de Valentina Drăgoi la 31 august 2021, 15:48

Sergio Mattarella strage un semnal de alarmă referitor la atitudinea Europei în fața valului de refugiați. Șeful de stat susține că deși UE își exprimă solidaritatea față de afganii care și-au pierdut drepturile, nu ia în calcul să îi primească pe teritoriul european.

„În aceste zile există un lucru care, sincer, pare deconcertant și care se constată ici și colo în Uniunea Europeană: o mare solidaritate cu afganii care își pierd libertatea și drepturile, dar care rămân acolo, nu vin aici, pentru că dacă ar veni, nu i-am primi. Acest lucru nu este la înălțimea rolului istoric, a valorilor Europei și a uniunii sale”.

Șeful statului Sergio Mattarella, aflat la Ventotene, unde a sărbătorit 80 de ani de la Manifestul care a pus bazele unei Europe unite, le reamintește liderilor celor 27 de state membre responsabilitatea de a-i primi pe cei care au sosit și vor sosi din țara proaspăt abandonată de Occident. În acelaşi timp, foloseşte cuvinte foarte dure referindu-se la starea de urgenţă climatică („s-a pierdut timp, faceți mai mult”) și la viitorul Uniunii.

În UE există „două categorii de țări: țările mici și cele care nu au înțeles că sunt mici, însă înţeleg acum. Suveranitatea comună a Uniunii nu este o renunțare, ci singura modalitate de a o păstra, de a aborda problemele globale”, arată Il Fatto Quotidiano. 

Avem nevoie de „un dialog de colaborare cu alte părți ale lumii pentru a gestiona împreună fenomenul migrației”, a avertizat președintele Republicii, răspunzând la întrebările participanților la seminarul „Pentru o Europă liberă și unită”, organizat de Altiero Spinelli Institute, deoarece „Doar o politică comună de gestionare a imigrației ne poate ajuta să nu fim copleșiți de un fenomen incontrolabil”.

Politica migraționistă „nu a devenit niciodată o problemă comunitară, precum Covid, care i-a făcut pe oameni să colaboreze și nu să concureze. Această lipsă, această omisiune și lacună nu depinde de rolul Comunității Europene, știu bine că la acest nivel mulți sunt reținuți de preocupări electorale interne, numai că procedând astfel, ajungem să le încredințăm contrabandiştilor și traficanţilor gestionarea migrației.

Fenomenul migrator va ajunge pe întreg continentul

Trebuie explicat că nu peste un secol, ci peste douăzeci sau treizeci de ani, diferența demografică va fi de așa natură, încât să genereze un fenomen migrator care nu se va limita la țările cu deschidere la mare, ci va ajunge pe întreg continentul, până în țările scandinave. Ignorarea fenomenului nu rezolvă situaţia. Europa ar trebui să aibă grijă de această situaţie, să o gestioneze cu reguli de acces legal și ordonat. Sunt surprins de pozițiile unor politicieni care sunt riguroși în a cere respectarea drepturilor în alte țări, dar indiferenţi în fața condițiilor migranților care fug de foamete și persecuții. În această chestiune, unitatea trebuie să aibă o singură voce”.

Mai mult, Europa a făcut o figură foarte proastă și pe plan strategic și geopolitic, a remarcat Mattarella: ceea ce s-a întâmplat în Afganistan „a evidențiat capacitatea redusă de impact a Uniunii Europene, care s-a dovedit complet absentă la evenimente. Este esențial să se asigure imediat instrumentele de politică externă și de apărare comună. NATO este important, însă astăzi, Uniunii Europene i se cere să fie mult mai prezentă în politica externă și în apărare. Această perspectivă este importantă și pentru Statele Unite”.

Singura notă pozitivă este reacția Bruxelles-ului față de Covid: „Răspunsurile Uniunii Europene au permis europenilor să facă față situației post-pandemice. Instrumente precum Next Generation nu pot fi unice. Sunt convins că aceste instrumente vor rămâne”.

Preşedintele Italiei a ţinut să reamintească şi responsabilitățile legate de starea de urgență climatică: „Raportul ONU este alarmant, iar obiectivele nu trebuie neglijate. S-au făcut câțiva pași, dar trebuie făcut mai mult, deoarece s-a pierdut mult timp. Avem în faţă două variante: să putem supraviețui sau să nu supraviețuim deloc. Și nu e de ales”.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.