„În al doilea trimestru, marcat de impactul crizei COVID-19, prioritățile noastre s-au axat pe sănătatea și siguranța colegilor noștri și, în egală măsură, pe sprijinul acordat clienților. În primă instanță, am crescut ponderea de lucru de acasă la peste 95% pentru angajații din sediul central al băncii, am activat scenariile de continuitate a afacerilor și am implementat măsuri pentru un mediu de lucru sigur în agențiile ING.

Apoi, eforturile noastre s-au concentrat asupra procesării a peste 32.000 de solicitări de amânare a plății ratelor la credite, iar rata de aprobare a fost de 95%. Echipa Business Banking și-a dedicat toate forțele pentru implementarea programului IMM Invest, în cadrul căruia am primit 6.300 de cereri de finanțare. În paralel, colegii din call center au răspuns la 568.000 de solicitări din partea clienților în al doilea trimestru, ceea ce reprezintă o creștere de 20% a numărului de apeluri comparativ cu media lunară din anul 2019.

În aceste vremuri fără precedent, am lucrat intens alături de colegii noștri din țară și am colaborat cu instituțiile statului și cu clienții noștri pentru a depăși împreună această perioadă. Ne luăm în serios rolul de cetățean responsabil al societății și am contribuit prin multiple acțiuni de CSR la combaterea efectelor negative ale crizei sanitare. Astfel, am donat peste trei milioane de lei, împreună cu colegii noștri din ING Tech România”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

Rezultate financiare

Veniturile totale au înregistrat o creștere de 4%, ajungând la 1,05 de miliarde de lei. Portofoliul de credite a ajuns la valoarea totală de 27,9 de miliarde de lei, înregistrând o creștere de 2%. Creditarea pentru persoane fizice a crescut mai rapid decât în cazul companiilor, ajungând la o pondere de 61% din întregul portofoliu.

Portofoliul de depozite a ajuns la o valoare totală de 41 de miliarde de lei, înregistrând o majorare de 24%, în contextul în care clienții au fost vizibil mai preocupați de soluțiile de economisire. La ora actuală, peste 36% dintre clienții ING persoane fizice au un cont de economii.

Costurile operaționale au fost în creștere cu 6% față de anul trecut, ajungând la 479 de milioane de lei, în special ca urmare a creșterii numărului de salariați și a fondului de salarii. Costurile cu provizioanele au crescut în acest semestrul cu 94%, la 200 de milioane de lei, în anticiparea efectelor economice negative ale crizei sanitare, având în vedere contextul nefavorabil din anumite sectoare economice și creșterea ratei șomajului. Deocamdată, rata creditelor neperformante a rămas la un nivel scăzut, de 4%.

Creșterea semnificativă a depozitelor a fost influențată și de majorarea cu 10%, depășind astfel pragul de un milion.
Profitul brut a scăzut cu 18% comparativ cu anul trecut, la 369 de milioane de lei, în timp ce profitul net s-a redus cu 17%, ajungând la 320 de milioane de lei.

Măsuri adresate angajaților și clienților

Al doilea trimestru al anului a fost marcat de măsurile imediate întreprinse de ING Bank România pentru a-și sprijini angajații, clienții și comunitatea.

ING Bank România a implementat rapid schema de amânare a plății ratelor la credite și s-a ocupat de analiza solicitărilor primite de la persoane fizice și companii în cea mai mare parte a trimestrului al doilea. 95% din cererile de amânare a plății ratelor au fost aprobate atât pentru clienți persoane fizice (29.100 de solicitări aprobate pentru persoane fizice), cât și pentru companii (1.400 de solicitări aprobate pentru IMM-uri).

Programul Banometru, susținut de ING și implementat de Asociația pentru Relații Comunitare din anul 2016, a lansat în această vară programul online intensiv de educație financiară – Bootcamp Banometru – accesat de 4.000 de români, dintre care 2.800 se confruntă cu dificultăți în achitarea datoriilor sau au probleme financiare severe.

Pentru extinderea numărului de beneficiari, Banometru a organizat un fond de finanțare, cu o valoare de 50.000 de euro, care a sprijinit 10 ONG-uri locale să ducă mai departe programul în comunitățile lor din întreaga țară, pentru a-i ajuta pe beneficiari să depășească problemele financiare.

IMM-urile au avut și posibilitatea de a aplica în programul IMM Invest. Din cele 6.300 de solicitări primite, ING are în prezent 2.500 de aplicații de credite în diverse etape de aprobare. Suma totală aprobată până la finalul lunii iunie a ajuns la aproximativ 400 de milioane de lei. Aceasta crește rapid pe măsură ce noi solicitări de credite sunt aprobate.

Pe lângă sprijinul financiar acordat, ING și Startarium au oferit gratuit materiale educaționale personalizate pentru a ajuta IMM-urile să depășească această perioadă imprevizibilă. Astfel, pe platforma Startarium au fost publicate 60 de materiale educaționale noi, accesate gratuit de peste 4.200 de antreprenori care au învățat cum pot să își protejeze afacerea.

Costuri mai bune pentru clienții ING persoane fizice

Pe lângă amânarea plății ratelor, ING și-a revizuit structura de prețuri pentru a îmbunătăți serviciile oferite clienților cu venituri recurente. În prim-plan este noul curs valutar preferențial, extrem de avantajos, de care pot beneficia 24/7 cei peste un milion de clienți care primesc veniturile într-un cont ING.

În această perioadă, ING a mai lansat o nouă ofertă pentru creditele ipotecare, pentru a ajuta clienții să își planifice viitorul chiar și într-un context imprevizibil, fără a-și compromite sănătatea financiară. Oferta ING asigură protecție în cazul posibilelor fluctuații de dobândă și încurajează o contribuție mai ridicată din partea clienților.

Astfel, pentru un avans mai mare de 25% din valoarea proprietății, și, deci, un grad de îndatorare redus, clienții beneficiază de un discount de 0,5% la rata dobânzii. Opțiunea creditului ipotecar cu un avans de 15% din valoarea proprietății este în continuare disponibilă, cu o dobândă competitivă. Oferta este valabilă atât pentru creditul ipotecar clasic, cât și pentru creditul 7FIX – cu o rată lunară fixă pentru primii șapte ani de contract. Lansată abia la începutul anului, opțiunea 7FIX este din ce în ce mai atractivă pentru clienți.

Adopție mai rapidă a soluțiilor digitale

„Adopția tehnologiei în societate este accelerată în urma pandemiei și observăm acest fapt și în comportamentul clienților noștri. Ei au avut dintotdeauna o apetență mai ridicată pentru soluții digitale, iar, în prezent, 64% dintre clienții noștri utilizează exclusiv aplicația de mobil Home’Bank.

Acum, observăm și evoluții specifice, determinate de criza sanitară. În perioada de izolare, 50.000 de clienți au devenit noi utilizatori ai aplicației mobile Home’Bank. De asemenea, am observat o creștere cu 27% a numărului de tranzacții e-commerce, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Vom continua eforturile de dezvoltare a ofertei noastre digitale și de îmbunătățire continuă a aplicației de mobile banking”, a afirmat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

Deși ING a raportat constant creșteri în gradul de utilizare a canalelor digitale, perioada regimului de izolare a contribuit la intensificarea comportamentului digital. Pentru prima dată în România, volumul plăților cu cardul l-a depășit pe cel al retragerilor de numerar de la ATM-uri.

Numărul clienților IMM care au început să folosească ING Business (platforma de internet banking omni-channel dedicată companiilor mici și medii) a crescut cu 47% comparativ cu iunie 2019, în timp ce numărul tranzacțiilor s-a majorat cu 67% față de aceeași perioadă a anului trecut. 11% din totalul tranzacțiilor din platformă sunt realizate de pe mobil.

Începând cu luna martie, 50.000 de clienți și-au activat contul de ING Home’Bank, în urma campaniei de comunicare #[email protected], care a reamintit clienților cum pot înlocui un drum la bancă cu o operațiune în aplicație. În prima jumătate a anului, cei un milion de clienți activi Home’Bank s-au autentificat de peste 100 de milioane de ori în platformă.

Totodată, clienții au accesat mai multe servicii și produse prin Home’Bank. Aproximativ 44% din totalul creditelor de nevoi personale au fost accesate în aplicaţie, iar peste 50% din investițiile în fonduri mutuale au fost realizate online.

Gradul de utilizare al ING Home’Bank are potențial de creștere, în special în urma îmbunătățirilor aduse aplicației mobile, ținând cont de feedback-ul clienților. Chiar și în perioada stării de urgență, cu peste 95% dintre angajați lucrând de acasă, ING Bank România a continuat procesul de tranziție către o tehnologie mobilă nativă. Aceasta va aduce o experiență mai bună de utilizare printr-un meniu intuitiv, ce surprinde mai bine opțiunile disponibile în aplicație.