,,Pentru România este esențială menținerea unor prețuri suportabile pentru consumatorii casnici si industriali”, a declarat Constantin Niță, Ministrul Economiei.  

Pachetul de măsuri inițiat pentru sprijinirea industriei locale, include: stabilirea prețului de referință la gaze naturale – prețul de la 1 ianuarie 2014 (230 dolari/1000 mc), fapt care va crea premisele unei competiții pe piața liberă; stabilirea cotei de piață pentru certificatele verzi la nivelul de 11,1%; eliminarea taxei de cogenerare la export.

Recent, un studiul realizat de compania de consultanţă Deloitte, la cererea CONPIROM, arăta că preţul gazelor de producţie internă va creşte cu 143% în următorii doi ani, potrivit calendarului de liberalizare a pieţei gazelor, ceea ce înseamnă că, pentru consumatorii industriali, preţurile finale vor fi majorate cu 72%.