Măsură extremă în Cipru: Îşi vinde din rezerva de aur

Măsură extremă în Cipru: Îşi vinde din rezerva de aur
Publicat de CAPITAL la 11 aprilie 2013, 08:57

Ciprul a ajuns acolo unde nicio altă ţară europeană nu a mai ajuns încă: să-şi vândă aurul din rezervă pentru a-şi finanţa o parte din planul de salvare.

Astfel, Ciprul a fost a decis să-şi valorifice "excesul de rezervă de aur" pentru a obţine 400 de milioane de euro, conform unor informaţii publicate de Reuters.

Informaţia vine în contextul în care, tot ieri, banca americană de investiţii Goldman Sachs şi-a revizuit, în scădere, estimările privind preţul aurului, pentru a doua oară în ultimele şase săptămâni.

Potrivit unui raport elaborat de analiştii de la Goldman Sachs, banca şi-a redus estimările privind preţul mediu al unciei de aur în 2013 până la 1.545 dolari, de la 1.610 dolari anterior, iar pentru 2014 până la 1.350 dolari, de la 1.490 dolari anterior.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.