Bucureștiul stă foarte prost la capitolul calitatea aerului

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, recunoaște că Bucureștiul stă foarte prost la capitolul calitatea aerului. El a explicat că mașinile poluante nu sunt taxate cum ar trebui, iar uneori mașinile electrice sunt tratate la fel ca cele pe benzină sau motorină.

Potrivit lui, rapoartele anuale arată că cea mai mare parte a poluării vine din trafic, dar și șantierele din oraș au un rol important. Multe dintre aceste șantiere aparțin Primăriei sau ministerelor, iar în prezent are loc o campanie de controale pentru a verifica dacă firmele respectă regulile de întreținere. Cei care nu le respectă riscă amenzi.

„Planul integrat de măsurare a calităţii aerului pe care îl facem anual, şi avem raportări pe el, ne arată că poluarea este generată, în mare parte, de traficul din Bucureşti.

Un alt factor decisiv în calitatea aerului, în Bucureşti mă refer, nu la arderile din jurul Ilfovului, este legat exclusiv de şantierele care sunt desfăşurate în municipiul Bucureşti şi cum se raportează acei constructori la întreţinerea şi mentenanţa acelor şantiere şi a maşinilor care intră şi ies de acolo.

Mare parte dintre ele sunt şantierele municipiului Bucureşti sau ale ministerelor, şi astăzi suntem într-o campanie agresivă de control în toate şantierele, monitorizând cum se raportează la acest plan pe care noi îl avem de implementat, dacă nu, amenzi”, a spus primarul general al Capitalei în cadrul evenimentului „CES ESG Conference 2025”.

În București, mașinile electrice sunt tratate la fel ca cele pe benzină, motorină

Bujduveanu a spus că mașinile poluante nu sunt taxate și, în unele cazuri, mașinile electrice sunt tratate la fel ca cele pe benzină sau motorină. Conform spuselor sale, pentru a îmbunătăți situația este nevoie de o schimbare: oamenii trebuie convinși să folosească transportul public, care va deveni nepoluant, și să fie încurajată folosirea mașinilor care nu poluează.

„Suntem mult în urmă pe partea de calitatea aerului în Bucureşti şi acest lucru se datorează exclusiv comportamentului nostru de a nu taxa maşinile poluante şi de a permite ca o maşină care este full electric să aibă acelaşi statut, în anumite situaţii, ca o maşină pe combustie internă.

Dacă vrem să mergem în direcţia corectă, trebuie să convingem oamenii că, în primul rând, transportul în comun care va fi full green este alternativa corectă şi, în al doilea rând, trebuie să prioritizăm acele maşini care nu sunt poluante.”

Prioritatea pentru București este să existe cât mai multe mașini electrice

Bujduveanu a avertizat că prioritatea pentru București este să existe cât mai multe mașini electrice. El a amintit că firmele care au astfel de mașini beneficiază deja de avantaje, precum scutirea de taxe și impozite sau parcarea gratuită. Potrivit lui, transportul public va fi complet modernizat până în 2030, când toate cele 1.500 de vehicule vor fi nepoluante.

El a explicat că traficul este principala sursă de poluare din oraș, dar că s-au făcut progrese: parcul auto a început să fie înlocuit cu vehicule electrice și, prin noile contracte, nu se mai pot cumpăra mașini pe benzină sau motorină pentru următorii 10 ani.

În prezent, în București circulă deja 100 de tramvaie noi, 100 de autobuze electrice și 100 de troleibuze moderne, iar în viitor vor mai fi cumpărate încă 250 de tramvaie. El a subliniat că, pe măsură ce oamenii vor alege transportul public, traficul și poluarea vor scădea.

„Cea mai mare problemă a noastră ţine de trafic, care este cel mai mare generator de poluare la nivelul actual al Capitalei. Am făcut paşi mari în ultimii ani de zile, de la înnoirea parcului am trecut la o flotă pur green. Nu mai avem voie cu noul contract de delegare să achiziţionăm niciun autovehicul în următorii 10 ani, cât ţine contractul, care să fie pe combustie internă.

În perioada următoare vom schimba absolut tot parcul auto pe care îl avem pentru a fi exclusiv fără poluanţi. Vom ţine un parc de rezervă, cum se întâmplă peste tot în lume, în situaţii de calamitate sau urgenţă, dar care nu va fi scos în stradă.

Acum avem pe străzile Bucureştiului 100 de tramvaie noi, 100 de autobuze moderne, noi, full electric – şi 100 de troleibuze noi. În perioada următoare, suntem în procedură de licitare pentru încă un lot de 250 de tramvaie, dintre care avem finanţarea asigurată pentru peste 86. Cu cât convingem mai mulţi oameni să folosească transportul în comun, cu atât scădem impactul asupra traficului, cu atât scădem poluarea municipiului Bucureşti.”