Piaţa românească de autovehicule a scăzut cu 11,4% anul trecut, faţă de 2012, de la 71.102 unităţi la 63.000 unităţi, cea mai mare scădere din Europa Centrală şi de Est. Brent Valmar, preşedintele Porsche România, cel mai mare importator de automobile de pe plan local, care are în portofoliu mărcile Porsche, Audi, Volkswagen, Skoda, Seat, Bentley și Lamborghini, se aşteaptă la un 2014 mai bun, cu o creştere de 6,4% a pieţei de automobile. Pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebuie ca programul REMAT să demareze în luna februarie (n.r. Programul Rabla a debutat cu întârziere în 2013, tichetele au fost distribuite din 15 mai), iar condiţiile economice să fie menţinute cel puţin ca în 2013, consideră oficialul Porsche România, care şi-a propus să obţină o cotă de piaţă de 25% anul acesta.

Dacă la nivel global Volkswagen are ca obiectiv să depăşească, până în 2018, Toyota şi General Motors şi să vândă peste 10 milioane de vehicule pe an, pentru a deveni lider mondial, pe plan local este de multă vreme marca de import numărul unu. Volkswagen este un brand apreciat, atât de cei are vor să îşi cumpere un model nou, cât şi de cei care vor un automobil la mâna a doua. Anul acesta, nu mai puţin de 18 maşini noi sau actualizate ale mărcilor Audi, Seat, Skoda şi Volkswagen sunt programate spre lansare în România, dintre care trei chiar luna aceasta. În ceea ce priveşte marca Volkswagen, de-a lungul anului vor fi introduse variante restilizate ale modelelor Polo (mai), Scirocco (august), Jetta (noiembrie), Touareg (noiembrie) şi vor debuta VW Golf Sportvan (iulie) şi noul Passat (decembrie). Dintre toate aceste modele cel mai aşteptat este noul Passat. Acesta va fi construit pe baza platformei modulare MQB, va fi mai mare, mai economic şi se va bucura de motorizări actualizate.

Skoda, a doua cea mai preferată marcă de import de către români, a livrat anul trecut 939.000 de unităţi, iar anul acesta şi-a propus să vândă pentru prima dată un milion de vehicule pe plan mondial. Luna aceasta, în ţara noastră, îşi vor face debutul autovehiculele Rapid Spaceback, Yeti şi Yeti Outdoor, luna viitorare Octavia Greenline, iar la vară Octavia Combi Scout. Cea mai importantă lansare va avea loc în decembrie, atunci când va fi dezvăluită noua Fabia. Despre noul model al cehilor se spune că va avea un design cu totul nou, însă nu va creşte în dimensiuni pentru a nu face concurenţă modelului Rapid Spaceback. Automobilul va beneficia de motorizările dezvoltate recent în cadrul grupului Volkswagen şi de cele mai noi elemente tehnologice. În ceea ce priveşte marca Seat, luna aceasta, va fi lansat Leon ST, primul break din istoria acestui model, iar până la vară îşi va face debutul şi Leon Cupra.

Ford este o altă marcă care se află în topul vânzărilor, atât la nivel global, cât şi în ţară.  O piaţă din ce în ce mai importantă pentru americani este China. Modelul Ford Focus a fost cea mai vândută maşină în China anul trecut. Livrările Ford în China au urcat anul trecut cu 49%, la 935.813 unităţi, depăşind pentru prima dată Toyota. Anul acesta, în ţară, vor fi lansate două modele Ford EcoSport şi Ford Mondeo. Acesta din urmă trebuia să fie deja pe piaţă însă închiderea uzinei Ford din Belgia, unde au fost asamblate ultimele patru generaţii, şi relocarea producţiei în Spania a dus la amânarea lansării. Ford Mondeo va debuta în a doua jumătate a anului şi va include şi o motorizare hibridă.

Războiul nemţilor

Toţi cei trei producători de automobile de lux din Germania, Mercedes-Benz, Audi şi BMW au raportat vânzări record în 2013, datorită creşterii veniturilor în ţări ca India, China, Rusia şi a redresării cheltuielilor de consum în SUA. Mercedes-Benz a livrat 1,46 milioane de vehicule, BMW a vândut 1,96 milioane de unităţi, iar Audi 1,58 milioane de unităţi. BMW vrea să îşi păstreze poziţia de lider şi intenţionează să introducă 10 noi modele anul acesta, după ce oficialii Audi au declarat că vor lansa opt noi modele până în 2015. Anul acesta, BMW vrea să vândă 1,77 milioane de vehicule, Audi se aşteaptă la vânzări de 1,66 milioane de vehicule, iar Mercedes are o ţintă de 1,56 milioane vehicule.

Pe plan local vom asista la mai multe premiere. BMW va lansa anul acesta mai multe modele printre care se numără noua generaţie BMW M3, BMW Seria 2 Coupe şi BMW X4. Al doilea SAC (Sports Activity Coupe) al nemţilor va debuta pe piaţa din România în luna iulie. În prima luna de primăvară, atât Audi, cât şi Mercedes au programat mai multe lansări. Dacă Audi va lansa modelul A3 Cabriolet, Mercedes va introduce GLA primul SUV de segment C şi noua generaţie C-Klasse, a patra la număr. Luna iunie va marca debutul versiunii coupe a noului S-Klasse. Aceasta înlocuieşte modelul CL din gama Mercedes-Benz. În septembrie, Audi va prezenta noul TT şi A7 facelift, iar A6 facelift va debuta în decembrie.

Alte modele care îşi vor face debutul pe piaţa românească sunt Porsche Macan, Alfa Romeo 4C, Fiat 500 Living noua generaţie MINI, Nissan X-Trail, Nissan Qashqai, Peugeot 308 SW sau Volvo XC90.