Mark Zuckerberg continuă să-și extindă domeniul uriaș din Hawaii. Potrivit site-ului Wired, Zuckerberg, în vârstă de 41 de ani, și soția sa, Priscilla Chan, au achiziționat 962 de acri de teren de fermă, pe lângă proprietatea existentă. O sursă care are cunoștință despre vânzare a estimat prețul parcelei la 65 de milioane de dolari.
Achiziția, pe care un purtător de cuvânt al lui Zuckerberg a confirmat-o, refuzând să comenteze dimensiunea sau prețul parcelei, aduce proprietățile funciare ale CEO-ului Meta pe insula Kauai la uimitoarea suprafață de 2.300 de acri, scrie Realtor.
Mark Zuckerberg își extinde domeniul uriaș din Hawaii
Zuckerberg, cu o avere netă estimată la 251 de miliarde de dolari, a început să cumpere terenuri în Kauai încă din 2014. Atunci, el și Chan au cheltuit 100 de milioane de dolari pentru două suprafețe uriașe de teren, pe țărmul nordic al insulei, cu scopul de a transforma acea suprafață de 700 de acri într-o casă de vacanță pentru familie.
De atunci, cuplul a continuat acapararea terenurilor, adăugând aproximativ 600 de acri proprietății lor, pentru suma de 53 de milioane de dolari. Tot în 2021, au achiziționat și alți 110 acri, de data aceasta pentru 17 milioane de dolari.
Ce face Zuckerberg cu toate terenurile achiziționate
Potrivit reprezentantei lui Zuckerberg, Brandi Hoffine Barr, cea mai mare parte a terenului este folosită ca loc de conservare și pentru agricultură:
„Majoritatea terenului este dedicată agriculturii – inclusiv creșterii bovinelor, cultivării organice de ghimbir, nuci de macadamia și turmeric, restaurării plantelor native și protejării speciilor pe cale de dispariție”.
Hoffine Barr a adăugat că, după ce Zuckerberg a achiziționat domeniul, „a anulat planurile fostului proprietar” de a construi „80 de case de lux” pe proprietate.
Deși purtătorii de cuvânt ai lui Zuckerberg pretind că mare parte din terenul de la ferma Koʻolau este folosit pentru creșterea animalelor, agricultură și conservare, miliardarul a decis să construiască și un complex de vacanță.
Localnicii se tem că nu mai au acces la locurile în care și-au îngropat strămoșii
În ciuda angajamentului lui Zuckerberg privind conservarea insulei, planurile sale de a-și extinde complexul au atras critici din partea localnicilor. Julian Ako a declarat că atât străbunica sa, cât și fratele ei, au fost înmormântați pe un teren care este acum deținut de Zuckerberg.
După ce locul de înmormântare și terenul înconjurător au fost achiziționate de fondatorul Facebook, Ako l-a contactat pe Zuckerberg pentru a-l informa că strămoșii săi sunt îngropați acolo. După discuții care au durat luni de zile cu omul de afaceri și echipa sa, lui Ako i s-a permis accesul la locul de înmormântare, care a fost împrejmuit pentru a proteja mormintele, ulterior înregistrate la Departamentul de Terenuri și Resurse Naturale din Hawaii.
Două conace, o sală de sport, mai multe case de oaspeți și o structură subterană
Până în prezent, magnatul tehnologiei a construit două conace pe proprietate, o sală de sport, un teren de tenis, mai multe case de oaspeți, căsuțe în copaci și o structură subterană despre care Zuckerberg susține că nu ar fi „buncăr al apocalipsei”.
„Este doar un mic adăpost. Este ca un subsol”, a declarat el când a fost întrebat despre structura care ar avea dimensiunea unui teren de baschet NBA.
Zuckerberg a mai afrimat că principalul obiectiv al fermei din Hawaii este agricultura și conservarea, scopul său fiind acela de a crește vite „de clasă mondială”, în încercarea de a „produce carne de vită de cea mai bună calitate”.
Wired relatează că Zuckerberg a comandat alte trei clădiri pe un teren pe care îl achiziționase deja în Kauai și care „au o suprafață cuprinsă între 7.820 și 11.152 de metri pătrați”, având un cost între 3,5 și 4 milioane de dolari fiecare.
Un portofoliu imobiliar impresionant
Ultima achiziție imobiliară a lui Zuckerberg se adaugă portofoliului imobiliar impresionant al lui Zuckerberg, care include mai multe case în Palo Alto, California, Lake Tahoe, California și Washington, D.C.
Ca și complexul din Hawaii, proprietatea miliardarului de pe Lake Tahoe a fost transformată într-un fel de complex alcătuit din două proprietăți adiacente, pe care le-a achiziționat în 2018 și 2019 pentru o sumă totală de 59 de milioane de dolari.
Una dintre case, cunoscută sub numele de Carousel Estate, a fost deja demolată și se pare că există planuri pentru ridicarea unui complex extins de aproape 10 acri.
Planurile includ o „reședință principală de 20.000 de metri pătrați și 35 de metri înălțime, cu o fațadă din lemn și sticlă”, un nou dormitor, o sală de sport, o poartă, mai multe case de oaspeți și birouri, potrivit Forbes.