Pensii magistrați. Discuții tensionate în coaliție pe tema reformelor fiscale și a pensiilor speciale
Pensii magistrați. În cadrul celor mai recente ședințe ale coaliției de guvernare, liderii partidelor au analizat măsurile propuse pentru al doilea pachet de reforme fiscale, precum și o serie de modificări în sistemul de pensii, cu accent pe pensiile speciale ale magistraților.
Discuțiile au fost marcate de tensiuni politice, în special în urma nemulțumirilor exprimate de reprezentanții PSD după anunțul privind suspendarea temporară a investițiilor din programul Anghel Saligny.
Magistrații ar putea primi pensia doar după 65 de ani
Printre variantele analizate în legătură cu pensiile magistraților se află propunerea ca aceștia să poată ieși din activitate începând cu vârsta de 50 de ani, dar să primească pensia abia la 65 de ani.
De asemenea, se discută posibilitatea creșterii stagiului minim de cotizare de la 25 la 35 de ani. Măsurile sunt încă în analiză și nu au fost luate decizii definitive.

Pensii magistrați. Ce propuneri fiscale s-au mai discutat?
Pensii magistrați. În paralel, coaliția evaluează propunerile fiscale formulate în principal de Partidul Social Democrat. Acestea includ o taxă suplimentară de 0,5% din cifra de afaceri aplicabilă tuturor companiilor, în paralel cu impozitul pe profit.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ar avea rezerve față de această măsură, preferând eliminarea completă a impozitului suplimentar. Se discută și despre taxarea profiturilor exportate de companiile multinaționale.
Alte propuneri analizate sunt:
– majorarea de la 10% la 16% a impozitului pe câștigurile din criptomonede;
– creșterea impozitului pe dobânzile bancare, de la 10% la 16%, pentru depozite ce depășesc 100.000 de euro (aproximativ 86.000 de persoane se încadrează în această categorie);
– triplarea impozitului pentru locuințele evaluate la peste 500.000 de euro și pentru autoturismele cu valoare de peste 75.000 de euro.
Investițiile din programul Anghel Saligny, reevaluate local
În ceea ce privește programul Anghel Saligny, în urma nemulțumirilor din teritoriu, s-a decis ca în următoarele două-trei săptămâni, fiecare proiect finanțat prin acest program să fie discutat individual între președinții de consilii județene, prefecți și Ministerul Dezvoltării, pentru a se stabili care investiții pot continua și care vor fi amânate.