Mario Draghi: Prețurile UE la electricitate trebuie să scadă, sunt de 2-3 ori mai mari decât în SUA

Mario Draghi: Prețurile UE la electricitate trebuie să scadă, sunt de 2-3 ori mai mari decât în SUA

SURSA FOTO: Dreamstime-ue-energie

Publicat de Iulian Luca la 14 iunie 2024, 23:26

Fostul premier italian Mario Draghi a declarat că prețurile în UE la electricitate sunt de două-trei ori mai mari decât în SUA. El a punctat că acestea trebuie reduse pentru ca Europa să-și mențină competitivitatea.

Uniunea Europeană trebuie să reducă prețurile la electricitate

Europa trebuie să reducă prețurile la energie, să dezvolte piețele de capital și să implementeze politici industriale și comerciale mai robuste pentru a-și menține competitivitatea, a declarat fostul premier italian Mario Draghi, potrivit Reuters.

Acesta a oferit o serie de sugestii înaintea publicării raportului său privind competitivitatea UE, solicitat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Mario Draghi a subliniat că Europa are o creștere a productivității mai lentă comparativ cu SUA, în mare parte datorită sectorului tehnologic american mai avansat. Acest decalaj ar putea să se adâncească odată cu progresul rapid al SUA în domeniile Inteligenței Artificiale și cloud computing.

Pentru a dezvolta tehnologii digitale cu un consum intensiv de energie, UE trebuie să reducă prețurile la electricitate, care sunt de două-trei ori mai mari decât în SUA. Draghi a sugerat o extindere rapidă a surselor de energie regenerabilă, dezvoltarea rețelelor electrice și decuplarea prețurilor la energia regenerabilă de cele produse din combustibili fosili.

Mario Draghi a subliniat, de asemenea, necesitatea ca firmele europene să își crească cheltuielile pentru cercetare și inovare, care sunt în prezent la jumătate față de cele ale firmelor americane.

Investițiile publice în cercetare și inovare sunt similare în UE și SUA, reprezentând între 0,7 și 0,8% din PIB, însă în Europa aceste investiții sunt fragmentate între 27 de țări membre fără coordonare adecvată.

Mario Draghi
Mario Draghi (SURSA FOTO: YouTube, European Central Bank)

China a cheltuit de aproape trei ori mai mult decât Germania și Franța la un loc pentru strategia industrială

În plus, Mario Draghi a menționat importanța dezvoltării piețelor de capital pentru a permite economiilor europene să finanțeze companiile locale prin intermediul valorilor mobiliare, cum ar fi obligațiunile și acțiunile.

El a evidențiat necesitatea coordonării acordurilor comerciale preferențiale și investițiilor directe ale UE cu țările bogate în resurse, stocarea mineralelor rare și stabilirea parteneriatelor industriale pentru protejarea lanțurilor de aprovizionare pentru tehnologiile esențiale.

Comparând cheltuielile Chinei pentru strategia sa industrială cu cele ale marilor economii din UE, Draghi a subliniat că China a cheltuit de aproape trei ori mai mult decât Germania și Franța combinate ca procent din PIB în 2019. El a sugerat că UE ar trebui să preseze China să respecte regulile comerciale globale și, dacă acest lucru nu este posibil, să impună tarife sau să recurgă la subvenții.

Raportul complet al lui Mario Draghi urmează să fie publicat în a treia săptămână din luna iulie, deși este posibil ca data să fie modificată din cauza capitolelor încă nefinalizate, în special cel referitor la finanțare.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.