„Pentru a susţine marile universităţi româneşti este necesar ca Guvernul, nu doar Guvernul actual, în general clasa politică, ca şi societatea în ansamblul ei să înţeleagă necesitatea de a finanţa marile universităţi în mod special, acele universităţi care adună în jurul lor valori şi au potenţial de creştere, cele care pot să schimbe cu adevărat faţa României.

Marile universităţi trebuie să aibă un tratament special, este important să înţelegem cu toţii acest lucru, pe de o parte.

Pe de altă parte, este foarte important, ţinând cont de faptul că anul acesta am început anul universitar de Ziua Educaţiei, să înţelegem că actorii importanţi în educaţie, cei care şi-au asumat răspunderea conducerii universităţilor, este normal să fie consultaţi cu privire la strategiile de dezvoltare a României, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate, nu doar ei ca persoane, ci echipele din jurul lor, universităţile în ansamblul lor”, a susţinut Costoiu.

Universitatea Politehnica din București nu are competitor național

El a afirmat că UPB doreşte să se afirme ca universitate „de prim rang” în Europa şi în lume.

„Noi nu avem un competitor naţional. Competitorul nostru este unul european, iar lupta noastră este de a ne afirma ca universitate de prim rang în Europa şi în lume.

În acest context am intrat în foarte multe asociaţii europene şi avem o preocupare specială de a dezvolta relaţiile cu marile universităţi ale lumii”, a explicat rectorul.

Un nou cămin pentru studenți

Mihnea Costoiu a anunţat că Universitatea Politehnica din Bucureşti va avea în aproximativ un an şi jumătate un nou cămin de 500 de locuri care va fi construit în Complexul Regie.

„Noi am reabilitat căminele din cele două mari complexuri studenţeşti Regie şi Leul.

Am mai achiziţionat cămine. Anul acesta am început prin semnarea unui contract pentru realizarea unui nou cămin modern în Complexul Regie – un cămin de 500 de locuri care să fie finalizat în circa un an şi jumătate, pentru a putea oferi studenţilor un nou spaţiu de locuit plăcut şi util şi adecvat secolului în care trăim, evident, cu toate facilităţile pe care un asemenea cămin le poate oferi.

Urmează ca în perioada imediat următoare să începem lucrările. Va fi primul cămin construit în Regie din anul 1980”, a precizat Costoiu.

Aproape 7 mii de studenți vor fi cazați anul acesta

Potrivit acestuia, în actualul context epidemiologic, pentru a se respecta regulile impuse, vor fi cazaţi în jur de 6.000 – 7.000 de studenţi în căminele UPB, faţă de 12.000 – 16.000 în anii trecuţi.

„Având în vedere constrângerile legislative legate de pandemie şi deciziile Direcţiei de Sănătate Publică, am deschis totuşi căminele într-un gest special al universităţii noastre, ţinând cont de faptul că avem cel mai mare număr de studenţi care pot fi cazaţi în universitate, pentru că avem cel mai mare campus universitar din această parte a lumii. Din nefericire, vom avea la jumătate numărul de studenţi cazaţi faţă de anul trecut”, a afirmat rectorul.