Afacerea F64 a demarat în 2001, însă Marian Alecsiu, unul dintre co-fondatori se ocupa de fotografie încă de la începutul anilor ’90, având un magazin foto în centrul comercial Unirea, sub scările rulante. F64 a avut iniţial patru angajaţi, iar primul sediu a fost în strada Mihai Vodă, deschis în 2002. Din 2008, magazinul s-a mutat în strada Vigilenței, iar sediul din Bd. Unirii a fost inaugurat în 2011. Din 2012, există și cafeneaua F64, locul de întâlnire al pasionaților de fotografie. Înainte ca magazinul să aibă un site, „rezervarea produsului se făcea cu un bilețel cu datele clientului și ale angajatului și se așeza apoi pe rafturile cu produse”, își amintesc angajații cu vechime. Site-ul a apărut în 2002, care cu trecerea vremii s-a tot schimbat, iar în prezent peste 6.000 de produse sunt în showroom, iar online pot fi găsite peste 15.000.

 „Noi am pornit în vremea în care fotografia pe film încă era populară, iar acum avem telefoane și drone cu ajutorul cărora să imortalizăm lumea. Ne bucurăm, în primul rând, că evoluția tehnologiei a dus la o democratizare a fotografiei și tot mai mulți oameni pot să își satisfacă pasiunea. Cât de curând mă aștept să avem prima expoziție cu imagini surprinse din dronă și în câțiva ani, de ce nu, să expunem fotografii realizate cu ochelari inteligenți”, spune Marian Alecsiu. 

Piața foto din România a scăzut cu aproape 17% în trimestrul al doilea din 2015, până la o valoare totală de şase milioane de euro, conform studiului GfK Temax. În primul trimestru din 2014, piaţa foto avea o valoare de cinci milioane de euro, o performanță cu aproape 40% mai slabă decât în primul trimestru din 2013. La finele anului trecut, piaţa şi-a revenit uşor, datorită DSLR-urilor, care au avut pentru prima dată în 2014 un trend pozitiv, dar şi a camerelor cu lentile interschimbabile, care au înregistrat o creștere de două cifre.  Evoluţia pieţei i-a determinat pe cei de la F64 să se concentreze şi pe alte produse precum telefoane mobile, tablete, drone şi mai nou televizoare.

Capital: Cum aţi descrie anul acesta pentru companie şi ce planuri aveţi pentru anul viitor?
Marian Alecsiu: Anul 2015 a fost unul foarte bun din punct de vedere al extinderii portofoliului de produse. Am creat un stand în magazin dedicat segmentului de clienți interesați de fotografia și videografia de acțiune, am inclus în ofertă drone și am continuat dezvoltarea pachetului de servicii. În 2015, am introdus consultanța la domiciliu pentru toți cei care doresc să stăpânească tainele acestei pasiuni și meserii, am anunțat serviciul de scanare și developare, iar pe printing am avut un răspuns foarte bun din partea clienților. Ne bucurăm să vedem că deși cresc foarte mult noile tehnologii, cum ar fi smartphone-urile, dronele sau camerele de acțiune, încă există interes pentru a da formă fizică amintirilor, de a le printa și păstra într-un album.

Capital: Ce cifră de afaceri aţi avut anul trecut, la ce cifră vă asteptaţi anul acesta?
M.A: Anul acesta avem un obiectiv de peste 24 de milioane de euro și până
acum suntem în grafic pentru a atinge pragul. Am avut rezultate îmbucurătoare cu Black Friday Pro, campanie desfășurată între 23 și 25 octombrie, când am atins venituri de peste 9,5 milioane de lei (aproximativ 2,14 milioane de euro), și încă n-am ajuns la perioada marilor evenimente dedicate vânzărilor: Black Friday, Sărbătorile de Iarnă. Anul trecut, cifra de afaceri a F64 a fost de circa 21 de milioane de euro.

Capital: De unde vine creşterea F64?
M.A: În continuare cele mai puternice categorii de produse sunt camerele foto DSLR, cu obiectivele și accesoriile aferente, dar observăm o creștere promițătoare pentru telefoane și tablete (cu peste 60% față de aceeași perioadă a anului trecut). O categorie aparte este cea a camerelor video profesionale dedicate unui public care știe precis ce dorește și investește sume considerabile în astfel de produse. În final, creșterea provine și din segmentul action, unde avem produse dedicate și, mai nou, drone. Serviciile noastre sunt, de asemenea, la mare căutare, iar aici portofoliul conține printing, developare, închiriere echipamente, cursuri, iar de la acestea avem așteptări mari și în 2016.

Capital: Compania va începe să vândă televizoare 4K? Ce aşteptari aveţi în materie de vânzări?
M.A: Deocamdată nu avem un target pentru acest segment de electronice, dar extinderea nu este deloc surprinzătoare. Este un pas firesc, dat fiind că tot acest conținut foto-video este procesat și consumat pe un ecran. Cele 4K sunt noul standard și desigur că dorim să le oferim clienților noștri cele mai bune opțiuni.

Capital: Ce aşteptări aveţi de la parteneriatul cu eMAG?
M.A: Parteneriatul nostru cu eMAG înseamnă listarea în Marketplace, iar pentru noi reprezintă un pas firesc înainte și un mod foarte bun prin care putem să ajungem la toți acei clienți interesați de domeniul foto-video. În cifre de vânzări, noi am început parteneriatul pentru Marketplace în această toamnă, în septembrie. Ne așteptăm astfel la vânzări de cel puțin 1,5 milioane de euro în 2016.

Capital: Care a fost evoluţia vânzărilor F64 în primele nouă luni?
M.A: Mulțumită unui portofoliu extins de produse și dezvoltării gamei de servicii și cursuri, pe 31 septembrie 2015 am reuşit să fim în creștere cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Capital: Aţi început pregătirile pentru Black Friday? Ce aşteptări aveţi, comparativ cu anul trecut?
M.A: Am început pregătirile, am derulat primele teste și suntem foarte mulțumiți de ceea ce am reușit cu Black Friday Pro. Am avut peste 4.000 de comenzi în cele trei zile de campanie, iar pentru Black Friday clasic, din a doua jumătate a lunii noiembrie, ne așteptăm la o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut de 20%.

Capital: Care este media lunară a vizitatorilor pe site?
M.A: Pe site-ul www.f64.ro sunt peste 700.000 vizite lunar.

Capital: De unde provin clienţii F64.ro?
M.A: București conduce detașat când vine vorba de comenzi, cu un procent de 40%, iar clienții care cumpără cel mai des sunt bărbați, aproximativ 70%.

Capital: V-aţi propus să abordaţi şi alte pieţe: Bulgaria, Ungaria?
M.A: Anul acesta nu avem niciun plan să ne extindem, iar orice dezvoltare a afacerii o vom comunica la momentul respectiv.