Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre

În urmă cu 80 de ani, pe 13 ianuarie 1945, Zavaidoc, cel mai cunoscut lăutar al perioadei interbelice, se stinge din viață într-o sărăcie cruntă și orb. Deși a cunoscut faimă, averi și succes, destinul său s-a încheiat tragic, iar moartea sa rămâne o amintire a unui artist care a rămas fidel muzicii populare românești până la sfârșit.

Marin Teodorescu, cunoscut de toți sub numele de Zavaidoc, a fost un simbol al muzicii populare românești din perioada interbelică. Cu o voce inconfundabilă și un stil propriu, a cucerit atât publicul din România, cât și pe cel din afaceri de renume internațional, inclusiv în Paris.

Cu toate acestea, destinul său a fost marcat de un sfârșit sumbru: sărăcie, boală și orbire. Astăzi, Zavaidoc este amintit nu doar pentru succesul din tinerețe, ci și pentru tragedia care a venit la finalul vieții sale.

Zavaidoc a avut un început modest și un destin greu

Marin Teodorescu s-a născut pe 8 martie 1896, în Pitești, într-o familie de lăutari. Tatăl său, Tănase Teodorescu, a fost un muzician renumit, iar talentul a fost transmis mai departe către fiul său.

De mic, Zavaidoc a învățat tainele muzicii tradiționale românești, iar mai târziu, și frații săi Vasile și Zoia, dar și surorile Maria și Zoe, au intrat în lumea lăutărească.

A rămas orfan la vârsta adolescenței, iar după moartea tatălui său, Zavaidoc a fost nevoit să își ajute familia. La doar 14-15 ani, a fost nevoit să își asume responsabilitatea de a aduce venituri în familie, iar la 18 ani s-a înrolat în armata română.

În perioada Primului Război Mondial, Zavaidoc a devenit cunoscut pentru talentul său muzical, cântând pentru soldați și răniți pe frontul din Moldova. A fost remarcat de comandantul Traian Moșoiu, care, impresionat de glasul său, i-a atribuit numele de „Zavaidoc”, derivat din termenul vechi „zavaidoacă”, însemnând „năbădăioasă”.

Gloria și succesul unui lăutar celebru

După război, Zavaidoc a format un taraf care a devenit rapid celebru în întreaga țară. Împreună cu frații săi, a cucerit scenele din România, dar și de peste hotare. În 1937, a avut ocazia să cânte la Expoziția Universală de la Paris, aducând laolaltă muzica populară românească și talentul său neîntrecut.

„Când cânta «Maria neichii, Marie»… ehe… plângea lumea… şi plâng şi eu acum… Cânta multe cântece.: «De când ne-a aflat mulţimea», cânta şi romanţe, cântece de petrecere, cânta de toate… El încheia programul. Ridica sala-n picioare. Era un bărbat cuminte, la locul lui, iubit de public şi de femei. Nu era înalt. Era arătos”, povestea despre Zavaidoc, Florea Voinicilă, violonist în taraful celebrului lăutar.

Chiar și în perioada sa de glorie, Zavaidoc rămânea modest și apreciat de public.

 

„Avea la Bucureşti trei maşini cu şofer. Cât cânta, şoferul stătea la o masă şi consuma orice, că plătea „tata”. Avea milioane, dar era darnic. Când trecea gunoierul pe stradă, îl chema în casă, deschidea şifonierul şi-i spunea să aleagă ce costum vrea! Le întreţinea şi pe nepoatele sale, dar ajuta cu bani şi studente de la Conservator”, își amintea fiica sa, Constanța.

Refuzul operei și alegerea muzicii populare

În mijlocul succesului, Zavaidoc a primit propunerea de a deveni solist de operă. Dumitru Mihăilescu Toscani, un celebru tenor al Operei Române, a încercat să-l convingă să aleagă acest drum.

Cu toate acestea, Zavaidoc a preferat să rămână fidel muzicii populare și lăutărești, muzică ce-l reprezenta cu adevărat.

Refuzând să devină tenor, Zavaidoc a continuat să cântă în restaurantele din București, atrăgând o mulțime de admiratori și câștigând sume colosale.

Când cânta în restaurantele din București, lumea rămânea până dimineața doar pentru a-l asculta, povestea fiica sa. Muzica sa nu era doar un simplu divertisment, ci o formă de artă care uni oamenii.

O viață personală marcată de pasiuni și tragedii

Zavaidoc nu era doar un artist de succes, ci și un bărbat foarte curtat. La 43 de ani, s-a căsătorit cu Constanța, o femeie cu 15 ani mai tânără decât el, care i-a dăruit trei copii: două fete și un băiat pe care l-a numit Zavaidoc.

Fericirea de a deveni tată l-a făcut să sărbătorească cu o sanie plină de sticle de șampanie, străbătând Piteștiul pentru a ciocni cu trecătorii.

În timpul războiului, casa sa din București a fost distrusă în urma bombardamentelor, iar familia sa s-a refugiat la Caracal.

După mai multe mutări și traiul în condiții dificile, Zavaidoc s-a îmbolnăvit grav, devenind orb din cauza tensiunii arteriale extrem de ridicate.

Sfârșitul unei ere

Zavaidoc a murit pe 13 ianuarie 1945, în același timp cu fiica sa Niculina. Moartea sa a survenit la Spitalul „Filantropia” din București, după o perioadă de suferință cauzată de boală și lipsuri.

În ciuda succesului și recunoașterii de care s-a bucurat în timpul vieții, Zavaidoc a ajuns să moară în condiții mizere, fără casă și fără averi, dar cu o moștenire muzicală care va trăi mult timp după dispariția sa.

A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica, iar amintirea sa rămâne vie în sufletele celor care l-au iubit și l-au ascultat.