Potrivit acestuia, este pentru prima dată când piața serviciilor medicale private crește cu o singură cifră, 8-9%, după mai mulți ani de creștere cu două cifre. ”Dinamica pieței va fi accentuată și de cele 4-5 tranzacții importante care se vor înregistra în următoarele șase luni, fiind vorba atât de achiziții ale unor operatori importanți cât și de consolidări privind poziția la nivel național a principalilor actori din această piață”, mai spune el.

În ceea ce privește planurile MedLife, pentru perioada imediat următoare, Marcu spune că va continua expansiunea teritorială, iar după deschiderile celor două clinici din Galați și Iași, va deschide încă două hyperclinici până la finele anului. Pentru anul viitor, compania își propune, de asemenea, deschiderea a încă cel puțin patru clinici, în alte orașe mari din țară. 

În topul companiilor pe acest segment, MedLife ocupă primul loc, având afaceri de 38,3 milioane de euro, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor oficiale de la Registrul Comerțului, compania lui Marcu este urmată de Regina Maria și Medicover, care au înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 27 milioane de euro, respectiv, 24,5 milioane de euro, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Locul patru este deținut de Sanador care a înregistrat o cifră de afaceri de 19,8 milioane de euro.