Marcel Ciolacu: Vreau să fac reforme! Ele sunt marea miză, nu neapărat banii din PNRR

Marcel Ciolacu: Vreau să fac reforme! Ele sunt marea miză, nu neapărat banii din PNRR

SURSA FOTO: Razvan Valcaneantu

Publicat de Leonard Bădilă la 15 octombrie 2023, 22:14

Marcel Ciolacu a spus sâmbătă, 15 octombrie, că reformele din România vor fi blocate dacă nu sunt luate măsuri. Totodată, acesta a ținut să sublinieze că „nu e un jandarm Comisia Europeană”.

Marcel Ciolacu a explicat că marea miză o reprezintă fondurile europene și reformele din PNRR, nu neapărat banii din PNRR.

„Vreau să fac reforme în România. Nu mai putem. România se blochează dacă nu începem să luăm măsuri.

Nu e un jandarm Comisia Europeană, nu îţi impune nimeni nimic, dar sunt nişte reguli pe care ţi le-ai asumat când ai intrat în Uniunea Europeană. România are un parcurs foarte clar către aderarea către OECD.

E foarte important economic să fii în rândul ţărilor dezvoltate. Şi pe urmă avem marea miză fondurile europene, reformele din PNRR, nu neapărat banii din PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu la Prima News.

Marcel Ciolacu spune că drumul României trebuie să fie înainte

De asemenea, premierul a subliniat că „drumul României trebuie să fie înainte, cu toate riscurile”.

„Reformele din PNRR se suprapun cu reformele cerute de aderare la OECD. Drumul României trebuie să fie înainte, cu toate riscurile”, a mai spus Ciolacu.

Acesta a completat prin a spune că România are o mare nevoie de echilibru.

„Nu este nevoie de bani (n.red. la buget). Este nevoie de un echilibru. E normal să existe facilităţi de 75 de miliarde?”, a completat premierul.

Premierul a dat asigurări că România nu se află în criză economică

Potrivit informațiilor transmise de Ciolacu, România nu se află în criză economică în momentul de față.

„De când am venit la guvern nu am avut nici bagheta lui Harry Potter, nici lampa lui Aladin. În acest moment România nu se afla în criză economică. Sistemul este construit inechitabil, nu poți sa ai excepții”, a avertizat premierul.

Șeful Guvernului a spus și că o rectificarea bugetară va avea loc până la finalul acestui an. Potrivit acestuia, PSD a lăsat un deficit de 2.7%.

„PSD a lăsat un deficit de 2.7%, o datorie 37. A venit un accident al istoriei, care au dus deficitul la 9%. Este o diferență de 6% din PIB, vreo 100 de miliarde de lei. Mai aveam și o creștere a datoriei publice, de 200 milioane.

Am cumpărat vaccinuri anti COVID de un miliard de euro pe care nu le vom folosi niciodată. (…) A venit un bezmetic care a îndatorat țara”, a mai spus Ciolacu.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.