Marcel Ciolacu, lovitură pentru Guvern privind creșterea pensiilor și alocațiilor: Am finalizat proiectul nostru
Marcel Ciolacu, liderul PSD, lansează un atac dur la adresa actualului Guvern, după ce a finalizat proiectul social-democrat de buget pe 2021. Președintele PSD spune că ar fi bani pentru creșterea pensiilor și alocațiilor în acest an.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că social-democraţii au finalizat varianta proprie a proiectului de buget pe anul acesta şi o vor prezenta în următoarea perioadă.
Reacția lui Marcel Ciolacu
„Am finalizat proiectul nostru de buget pe anul 2021, o să îl prezentăm în următoarea perioadă. Este şi sustenabil. Va merge şi pe consum şi pe investiţii în mare parte. Vom arăta românilor că există bani suficienţi să mărim şi pensiile şi alocaţiile. Cu o stopare masivă a furtului de bani publici, ceea ce se întâmplă de un an.
Şi vom demonstra că nu este nevoie în plină criză economică să vindem societăţile româneşti, activele lor se ridică la aproximativ – să ştie toţi românii despre ce vorbim, de jaful care va urma – vorbim de aproximativ 10 miliarde de euro. Aici sunt Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroportul Bucureşti, CEC. Vor să vândă acţiunile. Franţa, Germania, foarte multe state, mi se pare şi Polonia, Ungaria nu mai spun, au blocat vânzarea de acţiuni prin lege. Mai mult, Germania a dat posibilitatea guvernului de a cumpăra dacă este un brand naţional şi intră în faliment de a-l cumpăra statul”, a spus Ciolacu la TVR 1.
Florin Cîțu vrea să vândă companiile de stat
Liderul PSD a adăugat că premierul Florin Cîţu vrea să vândă aceste companii „pentru că am ajuns la o datorie publică de 47%”. Totuși, PSD se va împotrivi.
„Aceste companii au profit de un miliard de euro iar premierul le vinde pentru că nu are bani”, a transmis Ciolacu.
PSD continuă reforma
În altă ordine de idei, el a menţionat că PSD continuă să se reformeze în interior.
„O să pornească şi Consiliul Naţional, o să fie o deschidere a partidului în toate judeţele către oameni noi. A fost prima etapă la listele parlamentare. Pregătim un guvern din umbră, aşa este într-o democraţie consolidată. O să aducem mult mai multe doamne în acest cabinet din umbră. Imediat după 1 mai îl vom prezenta”, a afirmat Ciolacu.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





