Marcel Ciolacu contestă ideea crizei economice invocate pentru vânzări
Fostul premier Marcel Ciolacu a avut luni, la România TV, prima apariție de durată după alegerile din luna mai și de la formarea actualei coaliții de guvernare. Invitatul lui Victor Ciutacu, în emisiunea Punctul Culminant, acesta a transmis un avertisment ferm privind poziția Partidului Social Democrat față de un scenariu vehiculat în spațiul public – vânzarea unor active sau resurse ale statului pe fondul unei crize economice.
PSD nu va susține vânzarea unor resurse strategice
Ciolacu a explicat că PSD nu va susține niciodată vânzarea unor bunuri sau resurse strategice, chiar dacă scenariul ar fi justificat printr-o criză economică.
„Ne îndreptăm încă o dată spre criză socială, la fel cum s-a întâmplat când a intrat PSD la guvernare. Dacă este scenariul cuiva să vindem tot ce mai este al României, într-o eră în care toate țările încearcă să își răscumpere aceste bunuri, PSD nu va participa la așa ceva. Să nu cumva să le treacă prin cap să încerce să creeze această apocalipsă ca să meargă spre această soluție. România nu își permite în acest moment o criză politică.”
Critici la adresa majorării TVA
Fostul premier a respins și ideea unei creșteri uniforme a TVA, pe care a numit-o o „inechitate socială”.
„Eu cred în stabilitate, nu am fost de acord pe timpul fostului președinte, când au fost 10 premieri în 9 ani. Nu aceasta trebuie să fie abordarea politică. Mărirea TVA, cu adevărat, e o inechitate socială. Pentru că împarți povara procentual la fel. Eu sunt îndreptățit să mi se mărească impozitul pe profit de la 10 la 16%, dar alți colegi nu. Nu mărim mai mult, dar să fie diferențiat pe venituri, să fac deduceri pentru ca și cel cu venit mai mic să poată să-și trimită copilul la școală.”
Ciolacu invocă recordul la autostrăzi și respinge acuzațiile
Ciolacu a arătat că investițiile realizate în perioada mandatului său demonstrează o politică economică sustenabilă și a respins ideea unei „apocalipse” economice. El a amintit numărul record de kilometri de autostradă finalizați și a explicat că România nu putea rămâne neatinsă într-un context european marcat de recesiune și de apropierea de o zonă de război.
„După Revoluție nu s-au făcut atâtea investiții în România. Am terminat peste 360 de km de autostradă și acum mă înjură cei care au ținut țara în stagnare. Toată Europa arăta că intră în recesiune, era normal că o să ne afecteze. Avem cea mai mare graniță cu o țară aflată în război. Era normal să încurajez consumul, să nu intrăm în recesiune.
Măsura este sustenabilă. Mi-a acceptat Comisia Europeană un lucru nesustenabil? Problema României nu sunt cheltuielile, problema sunt veniturile, sunt ca cele din Malta, mici. Toată Europa are impozitare progresivă, nu cotă unică. Cel care are venituri mici să plătească 10%, lor trebuie să le dau deduceri. Nu a existat nicio decizie astfel luată. A venit Banca Mondială și ne-a spus, finanțiștii, Comisia: rămâi la cota de 16%, dar o faci diferențiat. Toată lumea ne-a spus: aveți venituri cu 14 puncte procentuale sub media europeană, e o minciună, România trebuie să se dezvolte. Dacă făceam autostradă acum 20 de ani, nu mai plecau românii în străinătate, că se dezvolta uniform țara. Este o apocalipsă care nu există.”
Ciolacu a criticat măsurile de austeritate
Marcel Ciolacu a susținut că măsurile de austeritate și apelul la „greaua moștenire” nu reprezintă soluții, ci doar acoperă scăderea nivelului de trai. El a subliniat că, de la începutul anului, nu au existat creșteri salariale sau ale pensiilor și că deficitul putea fi închis fără astfel de tăieri.
„De la începutul anului s-au mărit salariile? Nu. Pensiile? Nu. Puteam, Ciolacu putea să închidă cu deficit ZERO. Măsurile de a avea venit dublu trebuiau oricum. Să terminăm cu minciunile, greaua moștenire, acele măsuri oricum trebuia să le luăm în cererea de plată 4. Un guvern putea să hotărască să mărească veniturile prin măsura de TVA – o măsură inflaționistă. Aceste măsuri vor duce la scăderea nivelului de trai.
Se opune PSD reformei în administrație… Concedieri colective: astea sunt măsuri? Faci o analiză, ce venituri au primăriile, unii produc mai mult, nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu. Eu am analizele, dar acum se rezumă cuvântul reformă la dat lumea afară. N-am mărit salarii, n-am mărit, am tăiat din investiții. Mă uit la veniturile din ANAF și au îndeplinit norma lună de lună.
Când veți vedea costurile la aceste mari reforme… și o să găsim vinovați și atunci, pentru că a scăzut consumul, au scăzut investițiile. A plouat anul acesta fantastic? Avem record în agricultură. De ce? Pentru că acum un an de zile am investit în irigații, în programe, în zonele care aduceau deficit”, a declarat Marcel Cioacu la România TV.