Liiceanu vrea 40 de Bolojani. Ion Cristoiu: „Ești nebun să îl compari pe Bolojan cu Moise”
Gabriel Liiceanu a publicat un text elogios la adresa lui Ilie Bolojan, în care îl aseamănă cu Moise și susține că dacă i se acordă timp și încredere acesta ar putea transforma România. Reacția lui Ion Cristoiu, în emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” difuzată de Gândul, a fost extrem de critică, presărată cu ironii și comparații acide: „Ești nebun să îl compari pe Bolojan cu Moise.”
Într-un text recent, filosoful Gabriel Liiceanu l-a ridicat pe Ilie Bolojan la rang de lider providențial. Autorul afirmă că, asemenea lui Moise, cel care a condus poporul evreu 40 de ani prin deșert, Bolojan ar putea scoate România din impas, dacă i s-ar acorda suficientă încredere și răbdare.
„Dacă i se acordă timp și încredere, Bolojan este în stare să schimbe România, cum Moise a mutat poporul din Egipt”, scrie Liiceanu, într-un pasaj care a generat ample discuții în spațiul public.
Cristoiu: „Cine este Dumnezeul lui Bolojan?”
Invitat în emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Ion Cristoiu a analizat punct cu punct textul filosofului. Jurnalistul a început prin a comenta nuanțele lingvistice folosite, insistând asupra ambiguității termenului „radiat”:
„Soarele care radiază, poate să și iradieze”, a remarcat Cristoiu, sugerând că în entuziasmul său laudativ Liiceanu alunecă în ambiguități de limbaj.
Pornind de aici, criticul a ironizat pledoaria filosofului pentru prelungirea mandatului lui Bolojan:
„Din textul lui Liiceanu reiese că Bolojan trebuie să rămână premier timp de 40 de ani, cam cât i-a luat lui Moise să traverseze deșertul.”
Întrebarea sa retorică, adresată cu vădită ironie, a punctat centrul problemei:
„Cine este Dumnezeul lui Bolojan?”
Ionuț Cristache ridică întrebarea: „De ce îl regăsim recurent pe Liiceanu pe lângă câte un personaj?”
Comparația dintre Bolojan și Moise este o nebunie
Cristache a intervenit cu o întrebare despre constanța cu care Gabriel Liiceanu își leagă imaginea de câte o figură publică pe care o propulsează la nivel simbolic:
„De ce îl regăsim recurent pe Liiceanu pe lângă câte un personaj, vrând să ne atragă atenția?”
Cristoiu: „Liiceanu își inventează personajele. Ești nebun să îl compari pe Bolojan cu Moise”
Ion Cristoiu a răspuns cu o comparație literară, evocând „Luceafărul” lui Eminescu:
„Vă răspund printr-o întrebare. Cătălina din Luceafărul există? Poeții cântă femei care nu există. Așa e și la Liiceanu. El se pune la masă, dă perdelele, e seară și și-l imaginează pe Bolojan. În timp ce scrie se înfirbântă și își creează personajele.”
Apoi, pentru a accentua dimensiunea excesului, jurnalistul a folosit o imagine șocantă, aproape grotescă:
„Ceea ce face cu Bolojan e ca muncă, ca efort… Știți statuia lui Carol I din piață? Imaginați-vă că unul o linge cu limba. Ăsta este un efort.”
Trebuie să renunțăm la nevoia de lideri providențiali
„Să ne lămurim… Ești nebun să îl compari pe Bolojan cu Moise.”
Cazul Liiceanu–Bolojan evidențiază o tendință recurentă în spațiul public românesc: nevoia de figuri providențiale. De la „salvatorii națiunii” evocați în discursurile politice, până la comparații cu personaje biblice, asemenea excese retorice caută să creeze repere de putere și moralitate.
Ion Cristoiu a ales să combată această tendință prin ironie, subliniind atât exagerările limbajului, cât și caracterul imaginar al construcției. Stilul său – interogații retorice, sarcasm și metafore acide – a transformat reacția într-o critică nu doar la adresa articolului lui Liiceanu, ci și la adresa mecanismelor prin care intelectualii creează mituri politice.
