"Problema semnificativă legată şi de evenimentele de la Paris şi care se discută în context european este legată de aceşti luptători, cetăţeni europeni de origine islamică, adesea musulmană, care merg pe frontul din Siria şi participă la luptele de acolo şi revin în spaţiul european. Aceasta este o mare problemă de securitate europeană şi va fi pe termen scurt, în continuare, o problemă. Sunt sute din Franţa, din Germania. Din păcate, chiar ieri şi noi am fost tranzitaţi de 10 asemenea persoane şi a trebuit să operăm împreună cu colegii de la alte servicii şi instituţii pentru a monitoriza serios situaţia", a spus Maior.

El a spus că SRI, dar şi partenerii cu care serviciul a lucrat au 'cunoaşterea necesară' pentru a şti ce se întâmplă cu aceste persoane.

"Va fi o chestiune sensibilă, importantă pe viitor, această necesitate de a vedea şi România ca fiind expusă unor asemenea riscuri", a adăugat directorul SRI.AGERPRES

Te-ar putea interesa și: