Din 16 iunie, cererile de plată mai pot fi depuse timp de 25 de zile calendaristice, dar cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

Directorul general al APIA, Mihai Puţintei, declara pe 11 iunie că, până la acea dată, au fost depuse aproape 800.000 de cereri unice de plată, ceea ce reprezintă 80% din numărul de cereri eligibile din anul anterior.

'Azi dimineaţă (n.r. 11 iunie) eram la un număr de aproape 800.000 de cereri unice de plată depuse, ceea ce arată că suntem undeva la 80% din numărul cererilor eligibile depuse în anul anterior de 1,027 milioane. Suprafaţa digitizată şi acceptată în momentul acesta este de 4,3 milioane hectare pe cereri închise, iar suprafaţa digitizată, dar pe cereri neînchise, de 3,8 milioane hectare. În total, cererile care pot fi închise sunt pentru o suprafaţă de circa 8,2 milioane hectare", a spus Puţintei.

Acesta a precizat că, în această perioadă, există un ritm de depunere de 35.000 de cereri pe zi, 'pentru că fermierii s-au obişnuit să vină pe ultima sută de metri'.

Potrivit datelor APIA, până la data menţionată, au fost închise 678.955 cereri pentru o suprafaţă de 4.762.561,38 hectare şi mai sunt un număr de 96.637 cereri pregătite să fie închise zilele următoare pentru o suprafaţă de 3.305.728,55 hectare.

SURSA: Agerpres