M-am hotărât să devin bulgar

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost deconectată marţi, la ora 15:37, de la Sistemul Energetic Naţional din cauza unei avarii produse la linia de evacuare putere de 400KV în SEN, informează Nuclearelectrica.

Mie îmi place să trăiesc în România. Ţara e frumoasă, oamenii sunt interesanţi, găseşti distracţie pe alese. Există o singură problemă: instituţiile statului şi modul în care se poartă ele cu cetăţeanul. Adică, exact ceea ce ar putea schimba politicienii, dacă ar vrea. Pe de altă parte, am văzut aici nenumăraţi expaţi care trăiesc ca nişte regi. Au mai mulţi bani decât românii care muncesc pe aceleaşi posturi, au contracte mai sigure, se bucură de toate avantajele sistemului de protecţie socială de la ei din ţară. Unde mai pui şi că de multe ori se dovedesc mai interesanţi pentru sexul opus decât cei cu paşaport românesc. Aşa că, m-am gândit că mi-ar plăcea şi mie să fiu cetăţean al altei ţări, chiar în condiţiile în care aş continua să-mi trăiesc viaţa în oraşul care tocmai a împlinit 555 de ani. Există destule state din Uniunea Europeană (bani de Elveţia sau Monaco nu am) unde taxele sunt mai mici, iar absurdul – de la poliţistul de circulaţie care încurcă traficul, până la inspectorul fiscal, care te învaţă cum să furi – pare să-şi păstreze valoarea de element specific al prostiei. Bulgaria ar putea fi o destinaţie potrivită pentru un asemenea demers. TVA-ul este mai mic, înmatricularea unei maşini este mai ieftină, litoralul lor nu a devenit încă un spectacol al kitschului grotesc, iar drumul până în ţara vecină durează abia cât merg cu maşina din Pipera până în centrul Bucureştiului într-o zi cu ploaie. Iar avantajul decisiv ar veni din faptul că nu mi-ar mai păsa absolut deloc cine iese preşedinte la alegerile următoare.

Sigur, mai există o piedică de ordin mental. Faptul că aici îmi sunt rădăcinile, că îmi iubesc ţara şi că-mi doresc să mă simt acasă, chiar la mine acasă. Doar că, în ultima vreme, mă simt al nimănui. Guvernul dă mereu pomeni electorale altora din banii mei, pe care mi-i ia cu japca prin tot felul de legi care fac din orice om cinstit doar un prost bun de jumulit. ANAF-ul îmi pune poprire pe conturi pentru orice întârziere la plata vreunui impozit răsărit peste noapte, în timp ce tolerează cu duioşie firmele de stat precum Televiziunea Română sau Oltchim, care au datorii istorice uriaşe, pe care tot eu şi cei ca mine le vom plăti la un moment dat, într-un an în care nu se ţin alegeri. Iar orice proces civil, prin care aş dori să lupt împotriva unui abuz de orice fel, durează ani buni.

Am crezut că toţi cei fugiţi din ţară în căutarea unui trai mai bun vor regreta mai târziu. „Aici sunt oportunităţile, aici e potenţialul“, repetam în gând, în timp ce mă plimbam pe cheiul Dâmboviţei şi priveam fotografii din care-mi zâmbeau foşti colegi şi prieteni care s-au mutat pe lângă Tamisa, Sena sau Limmat. Bucureştiul nu este încă Londra, Paris sau Zürich, dar va deveni la un moment dat datorită mie şi celor ca mine, care au ales să rămână şi să se lupte ca să construiască noul sistem bazat pe meritocraţie şi valori democratice. Peste timp, cei rămaşi şi-au pierdut odată cu anii din energie şi motivaţie şi au ales un locşor cât mai ferit, în care să se izoleze mental de ororile izvorâte din prostia şi indolenţa autorităţilor. Nu ştiu dacă cei plecaţi chiar sunt mai fericiţi, dar cu toţii îmi par mai împăcaţi cu soarta la gândul că urmaşii lor nu sunt doar nişte imigranţi, ci englezi, francezi sau americani, născuţi şi crescuţi într-o altă cultură, pentru care România este doar o ţară ciudată, în care au trăit bunicii. Între timp, vechiul sistem condus de securişti şi nomenclaturişti a fost înlocuit cu noul sistem controlat de fiii şi fiicele celor de dinainte. Aşa că, mă întreb: n-ar fi mai bine dacă m-aş face bulgar?

Claudiu Şerban,
director editorial, Capital