Despre piața autohtonă de retail se spunea că va atinge anii de boom din 2008 abia în 2015. Doar că expasiunea lanțurilor de magazine a luat-o înaintea estimărilor analiștilor din piață: este suficient să aruncăm o privire peste proiectele dezvoltate de companii anul trecut ca să ne convingem de acest lucru. Numai în 2014, marii comercianți de produse alimentare și non-food au deschis peste 260 de unități noi și cam tot atâtea inaugurări sunt planificate pentru 2015. Așadar, putem vorbi astăzi de o piață matură? „Retailul românesc merge spre maturizare. Acum încep să apară diferențierile căci, dacă înainte găseai câte un singur magazin ici și colo, acum concurența se accentuează, iar cumpărătorii au posibilitatea să aleaga mai nuanțat, în special în orașele mari“, oferă un răspuns scurt Călin Costinaș, vicepreședinte PROFI Rom Food. Și, pentru că în România suntem încă mult sub ponderea europeană, în ce privește viitorul, acesta estimează „o creștere a retailului modern, pe măsură ce cresc criteriile de exigență ale clienților“. „La această tendință vor contribui și măsurile de scădere a TVA-ului, precum și lupta împotriva comerțului nefiscalizat“, subliniază Costinaș. La care se adaugă, obligatoriu, sumele mari pe care companiile le-au plănuit deja, ca parte a unui program de dezvoltare pe termen lung. Între retailerii care vor fi activi anul acesta ies în evindență Kaufland, Mega Image, Profi, Lidl, Carrefour, Auchan și Dedeman. Dacă ne uităm la cifre, comerțul cu amănuntul (fără mașini și motociclete), a crescut cu 7% în 2014, față de anul anterior (ca serie brută), pe fondul avansului consemnat de vânzările de produse nealimentare cu 10,6%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun cu 7,5% şi al comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, cu 0,3%, potrivit Institutului Național de Statistică. Această nouă realitate a pieței confirmă așteptările pe care le aveau comercianții încă de acum doi ani și pregătește terenul pentru noile proiecte. „În  2015, până în momentul de față, Mega  Image a deschis cinci magazine (trei în București și două în Ilfov). Strategia noastră de expansiune se bazează pe apropierea magazinelor noastre de toate cartierele Capitalei și nu numai. Evident, obiectivele planului de extindere – care continuă și anul acesta -, se referă la zonele în care nu suntem încă prezenți sau foarte bine reprezentați“, spun reprezentanții Mega Image. Cu o precizare: grupul belgian Delhaize, proprietarul Mega Image, a avut în 2014 o strategie clară pentru extindere: în total au fost deschise 114 magazine, ajungând la o rețea de 410 unități

Este sau nu o extindere agresivă?

Privind din afară, ar putea trece drept o extindere agresivă, în competiție directă cu celelalte companii. De exemplu, luând în calcul doar numărul de unități, în 2014 Mega Image și Profi au acoperit peste 70% din totalul deschiderilor. De asemenea, anul acesta, Kaufland se va afla printre cei mai activi retaileri, cu nouă magazine, în timp ce Carrefour va ajunge la o rețea de 29 de hipermarketuri. Este aceasta formula potrivită pentru a domina piața? Sau lucrurile devin mai nuanțate dintr-un alt unghi? Consultanții din echipa de tranzacții a PwC România au declarat, într-un interviu anterior pentru Capital, că, la nivel global, miza este câștigarea consumatorilor de proximitate. La nivel național și la nivelul Europei Centrale și de Est, miza se va pune, însă, pe securizarea (printr-o consolidare extinsă regional) unui număr din ce în ce mai mare de clienți, ceea ce va aduce competitivitate în prețuri mai ales la așa-numitele „private-label“ (n.red. – mărcile proprii). Iar perspectivele rămân încurajatoare: până în 2020, retailul autohton ar urma să crească până la 26 de miliarde de euro, ceea ce se traduce printr-un plus de două treimi față de nivelul actual, potrivit unui studiu al Oxford Economics. Ce se va întâmpla cu piața românească de retail, în următorii ani? Cu siguranță vom asista la o competiție acerbă, retailerii urmând să dezvolte mai multe formate de magazine, cele cu delicatese câștigând în popularitate. Oricum ar fi, un lucru este clar: retailul românesc este atractiv pentru noi investiții. Iar cel mai recent exemplu este retailerul britanic Marks&Spencer, prezent deja în România cu magazinele de modă, care va aduce şi conceptul Marks&Spencer Food. Primul magazin va fi deschis în centrul comercial Mega Mall, dezvoltat de sud-africanii de la NEPI.

România, locul 22 din 60 de țări

Un raport („How Active are Retailers Globally“) dat recent publicității de către compania de consultanţă imobiliară CBRE, plasează România pe locul 22 din 60 de ţări, din punctul de vedere al atractivităţii comerciale globale. Practic, analizând în detaliu acest segment, țara noastră devansează Suedia, Danemarca, Finlanda şi Norvegia (cel mai bogat stat din Europa). Germania şi-a păstrat poziţia dominantă, pentru al doilea an consecutiv, ca cea mai populară destinaţie comercială din lume. Astfel, 40% dintre retailerii chestionaţi urmează să deschidă un magazin în această ţară în 2015.

Este urmată de Marea Britanie, cu 33% dintre retaileri şi Franţa, cu 31%. Brandurile originare din Germania, Marea Britanie, SUA şi Italia sunt printre cele mai active în ceea ce priveşte expansiunea internaţională.
Brandurile internaţioanle sunt atrase de Germania prin prisma oportunităţilor de expansiune în peste 30 de oraşe mari cu putere de cumpărare ridicată. Chiar dacă apetitul pentru piaţa germană este ridicat, chiriile au rămas stabile sau au crescut foarte puţin. Marea Britanie, în special Londra, continuă să fie o destinaţie foarte populară. În cazul Franţei, schimbările recente privind reglementarea activităţii comerciale în zilele de duminică vor duce la o sporire a atractivităţii acestei ţări pentru retaileri.

Aproximativ 47% dintre comercianţii chestionaţi de CBRE au menţionat ca principale temeri în activitatea lor în 2015 perspectivele economice instabile şi creşterea costurilor, în special ca urmare a creşterii chiriilor şi a numărului redus de spaţii comerciale de calitate. În ciuda acestor temeri, expansiunea internaţională rămâne un obiectiv central pentru comercianţi, care vor continua să investească în mărirea reţelelor de magazine.

„Principalele provocări pe care comercianţii trebuie să le înfrunte în 2015 sunt creşterea costurilor, un mediu de afaceri omni-channel şi schimbările în comportamentul consumatorilor. Costurile asociate cu deschiderea unui magazin nou într-o zonă premium sunt extrem de mari, astfel comercianţii încep să se uite înspre zone comerciale noi, atipice“, a comentat Peter Gold, Head of Cross-Border Retail în cadrul CBRE. Cu alte cuvinte, magazinul fizic continuă să reprezinte destinaţia de cumpărături preferată a consumatorilor.

26 miliarde euro este valoarea la care ar putea ajunge retailul românesc în 2020

Retailul românesc merge spre maturizare. Acum încep să apară diferențierile, concurența se accentuează, iar cumpărătorii aleg mai nuanțat. Călin Costinaș, PROFI Rom Food