Potrivit unei investigaţii efectuate în acest caz, African Minerals este acţionarul majoritar al proiectului de exploatare minieră Tonkolili (în nordul Sierra Leone), cu 75% din acţiuni, în timp ce Shandong Iron and Steel deţine 25%. African Minerals este listată la Bursa de la Londra, unde capitalul său nu ar trebui să fie sub nivelul de 50 mil. dolari. Shandong Iron and Steel este listată la Bursa din Hong Kong unde evoluează bine.

Compania lui Timiş a fost suspendată de la tranzacţionare pe Bursa de la Londra deoarece contul său a scăzut mult sub borna de 50 mil. dolari, situaţie care a forţat producătorul să pretindă 102 mil. dolari de pe urma proiectului din Tonkolili. Ambele companii au ajuns la un acord de activare a rezervei financiare disponibilă pe proiectul din Tonkolili, pentru ca African Minerals să îşi restabilească încrederea pe Bursa de la Londra, dar după ce African Minerals a semnat, Shandong Iron and Steel a refuzat să mai semneze documentul.

Motivaţi de necesitatea redobândirii încrederii pieţei în African Minerals, acţionarii companiei au decis să scoată la vânzare o serie de acţiuni cu scopul de a atrage fonduri pentru stabilizarea companiei. Citat de ziarului african Awoko, directorul de comunicare al African Minerals, Anthony Navo spune că producătorul de minereu nu este în faliment şi că are tot dreptul să vândă din acţiuni pentru a strânge fonduri. El mai menţionează faptul că toţi muncitorii şi-au primit salariile şi că doar în urmă cu câteva săptămâni, Frank Timiş a salvat London Mining de la faliment prin preluarea companiei.

Acesta mai explică faptul că cearta pe care o au cu Shandong Iron and Steel este minoră, deoarece African Minerals este acţionar majoritar cu 75% şi, prin urmare, are o mai mare influenţă în cadrul companiei.

În ancheta efectuată se pretinde faptul că Shandong Iron and Steel vrea să cumpere participaţia African Minerals din cadrul proiectului Tonkolili, iar anchetatorii cred că prin refuzul semnării documentului de eliberare a fondurilor de 102 mil. dolari, African Minerals va fi forţată să le vândă participaţia.

Tocmai pe baza scenariului realizat de acest raport, Frank Timiş este dispus să-şi vândă participaţia oricărei alte companii în afară de Shandong, pentru a restabili încrederea African Minerals pe Bursa de la Londra şi la rândul său va forţa situaţia pentru a elimina compania chineză din parteneriat.

În prezent, virusul Ebola a afectat producţia minieră, iar preţul fierului este foarte redus, situaţie care are un impact negativ direct asupra afacerilor din zonă. Potrivit Timis Corporation, care deţine London Mining, preluarea minelor decurge fără piedici, procesul nefiind afectat de disputa dintre African Minerals şi Shandong. Multe speculaţii arată faptul că tocmai preluarea London Mining de către Frank Timiş a determinat Shandong Iron and Steel să refuze semnarea documentului, deoarece chinezii văd oportunitatea de a-şi creşte participaţia în minele din Tonkolili sau de a elimina cu totul African Minerals din acţionariat.

Frank Timiş ocupă locul 12 în ultima ediţie a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 340-360 mil. euro.

Citeşte şi Frank Timiş sfidează criza din industria fierului şi focarul de Ebola din Africa