Lumea se confruntă cu o gravă urgenţă! Schimbările au loc chiar acum

Lumea se confruntă cu o gravă urgenţă! Schimbările au loc chiar acum
Publicat de Valentin Vioreanu la 30 iunie 2019, 19:50

Lumea se confruntă cu o gravă urgenţă, iar schimbările au loc chiar acum. Decidenții politici trebuie să ia măsuri de urgență, pentru evitarea unor dezastre de proporții.

„Suntem aici pentru că lumea se confruntă cu o gravă urgenţă climatică”, a declarat Antonio Guterres în cadrul unei reuniuni de două zile asupra schimbărilor climatice organizate în Emiratele Arabe Unite.

„Schimbările climatice au loc chiar acum (…) Progresează chiar mai repede decât au prevăzut oamenii de ştiinţă din întreaga lume” şi „devansează eforturile noastre de a lupta împotriva lor”, a spus şeful ONU.

„Fiecare săptămână aduce noi distrugeri climatice”, a declarat el, menţionând „inundaţii, secete, canicule, incendii şi furtuni extrem de puternice”.

„Schimbările climatice progresează mai repede decât noi”, a avertizat Guterres, care a convocat un summit pe 23 septembrie la New York.

„Chiar dacă promisiunile acordului de la Paris sunt pe deplin îndeplinite, ne vom confrunta cu cel puţin +3 grade Celsius până la sfârşitul secolului, o catastrofă pentru viaţă aşa cum o ştim noi”, a avertizat Guterres.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.