Săptămâna trecută, Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au extins cercetările faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, şi sub aspectul infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societăţii, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro şi peste 1,5 miliarde dolari. 

Vicepreşedintele pentru rafinare de la Lukoil, Thomas Mueller, a declarat miercuri că active în valoare de până la 2,2 miliarde de euro, inclusiv conturi bancare din Olanda şi Marea Britanie, ar putea fi puse sub sechestru. Mueller, care săptămâna aceasta urmează să se întâlnească cu o serie de oficiali de la Comisia Europeană, a recunoscut că 'nu există o linie dreaptă între Comisia Europeană şi un tribunalul municipal din România', dar a subliniat că acuzaţiile aduse de procurorii români sunt nejustificate. 

'Am dori să vedem o implicare europeană în acest caz pentru că avem un tribunal relativ minor care ia decizii uriaşe cu un impact nu doar asupra activelor din România ci şi asupra activele europene. Nu credem că este corect', a spus Mueller. Potrivit acestuia, dosarul este unul important pentru că Lukoil are active în valoare de nouă miliarde de euro în Uniunea Europeană şi Balcani. 

La rândul său, preşedintele grupului Lukoil, Vagit Alekperov i-a scris, săptămâna trecută, o scrisoare vicepreşedintelui CE Maros Sefcovic, responsabil pentru Uniunea energetică, în care cere o 'investigaţie mai deschisă, în condiţiile în care activitatea stabilă la rafinărie afectează aprovizionarea cu produse petroliere în toată Uniunea Europeană'. 

Comisia Europeană a confirmat că a primit scrisoarea venită de la Lukoil şi că investighează acest caz, dar nu a făcut alte comentarii. 

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

AGERPRES