Radu Mazare este un politician roman, de profesie inginer si membru al PSD. Radu Mazare a detinut functia de primar al Constantei din anul 2000 pana in mai 2015, cand si-a dat demisia.

Radu Mazăre este o personalitate controversată, făcând obiectul mai multor anchete penale ale Departamentului Național Anticorupție.Fostul edil al Constanței este suspectat de legături cu lumea interlopă constănțeană și de afaceri ilegale, conform unor acuzații apărute în unele ziare românești.

În anul 1986 Mazăre a absolvit Liceul nr. 4, secția Matematică – Fizică din București, iar în 1991 a început studiile la Institutul de Marină Civilă Constanța, Specializarea Electromecanică, fără a-și finaliza studiile, obținând diploma după 5 ani.

În 1996 devine membru al partidului democrat, din care demisionează un an mai târziu.

În 2000, în urma candidaturii ca independent, a fost ales Primar al Municipiului Constanța cu 66% din sufragiile electoratului constănțean, iar în 2003 devine Președintele PSD Constanța. În 2004 candidează pentru un nou mandat la Primăria Municipiului Constanța, la alegerile locale din 6 iunie 2004, câștigând alegerile din primul scrutin. În 2008 candidează pentru a treia oară la Primăria Municipiului Constanța, câștigând un nou mandat cu 69% din voturi (participarea la vot a fost sub 40%). În 2012 candidează pentru a patra oară la Primăria Municipiului Constanța.

Radu Mazare a detinut functia de primar al Constantei din anul 2000 pana in mai 2015, cand si-a dat demisia.

In perioada in care a fost edil al Constantei, Radu Mazare a introdus mai multe taxe pentru cresterea veniturilor bugetului de stat. Una dintre cele mai cunoscute si mai controversate a fost taxa de bariera de la intrarea in statiunea Mamaia, ce se aplica tuturor autovehiculelor care nu erau inmatriculate in judetul Constanta. A fost anulata in instanta in anul 2005, la interventia prefectului de Constanta. 

 

În 2008 și 2009 este implicat într-o serie de anchete ale DNA și ANI. În 2015 este acuzat de corupție si arestat preventiv și demisionează din funcția de primar.

Radu Mazăre a fost implicat în mai multe dosare, de-a lungul anilor. Încă din 2012, pe când era primar al Constanței, Mazăre şi-a deschis o afacere în Madagascar. Are acolo un resort cu 16 bungalowuri, toate cu vedere spectaculoasă la Oceanul Indian. Cei aproape 300.000 de euro pentru ridicarea complexului au fost asiguraţi de un investitor.

Terenul de două hectare a fost luat în concesiune pe 99 de ani, pentru că, potrivit legilor malgaşe, niciun străin nu are voie să deţină proprietăţi acolo. A plătit un euro pe metru pătrat.

Radu Mazăre, care a condus primăria Constanța timp de trei mandate, este unul dintre cei mai excentrici edili ai politicii românești, renumit pentru vacanțele exotice, deghizările extravgante și preferințele pentru petreceri scumpe. În timpul peregrinărilor lui prin Brazilia și Madagascar, a reușit să pună mâna și pe câteva terenuri, pe care a clădit un adevărat complex turistic.

Conform Adevărul, în 2012, pe când încă era primar în Constanța, anunțase la întoarcerea dintr-o vacanță în Madagascar, că a concesionat de la un trib, pe o perioadă de 99 de ani, un teren cu o suprafață de 1,8 hectare, pe malul Oceanului Indian, într-un golf din nordul insulei africane. Spunea că l-ar fi luat la un preț de nimic, de doar un euro pe metrul pătrat și că vrea să construiască aici un complex pentru iubitorii de sporturi nautice.

În noiembrie 2016, edilul mărturisise magistraților instanței supreme că vrea să facă investiții imobiliare în Brazilia și Madagascar, cu banii lui Elan Schwartzenberg. E vorba despre două terenuri în Brazilia, achiziționate în 2007 și 2008 și de cele „apoximativ două hectare” într-o zonă turistică din Madagascar.

Pe terenul din insula africană, Mazăre a ridicat resortul Mantasaly, compus din 16 bungalow-uri amplasate pe plajă, toate cu vedere la Oceanul Indian, un restaurant cu specific local (cu mâncăruri gătite din alimente organice, crescute de localnici, și un bar&lounge, precizează sursa citată.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, are un teren în Madagascar luat în concesiune cu unul dintre fraţii săi, un apartament în Bucureşti și o şalupă.

 

Te-ar putea interesa și: