“Noi eram printre cei mai optimişti privind datele de PIB şi am avut dreptate. În ceea ce priveşte raportarea la trimestrul I din 2010, am fost cu prognoza (1,1%) chiar sub ce a anunţat INS. Dacă pe rate anuale PIB-ul a crescut în trimestrul I cu 1,6% şi ţinând cont că trimestrele III şi IV cel mai probabil vor avea creşteri superioare, prin comparaţie cu trimestrele similare din 2010 când au acţionat măsurile de austeritate, înseamnă că pe tot anul am putea avea o creştere de peste 1,6%. Pronoza noastră de PIB pentru întreg anul 2011 este de +2%”, declară Lucian Anghel. Analiştii BCR se aşteptau ca PIB-ul din trimestrul I să fie cu cel puţin 0,6% peste cel din trimestrul anterior, pe date ajustate sezonier, şi cu 1,1% peste trimestrul similar din 2010, pe serie brută.

Anghel crede că după aceste date de la INS vom vedea  revizuiri în creştere ale prognozelor de PIB din partea mai multor analişti şi investitori, ceea ce ar putea va încuraja investiţiile străine. “Această condiţie (revizuirea în sus a prognozelor n. red.) e necesară, dar nu şi suficientă pentru revenirea investiţiilor. Trebuie să continuăm reformele, să respectăm acordul cu FMI şi să rămânem cu picioarele pe pământ. Trebuie să evităm repetarea greşelilor din 2007-2008, care ne-au afectat probabil mai mult decât criza mondială. În acest an PIB-ul va creşte sub potenţialul pe termen mediu şi lung, care e de 3-3,5%. Astfel, abia din 2012 am putea simţi ceva în buzunare”, explică economistul-şef al BCR.