Lovitură pentru șoferii cu mașini pe benzină și motorină. Decizia a fost luată în România. Achită mai mult
SURSA FOTO: Dreamstime
Șoferii din România plătesc din ce în ce mai mult pentru a-și alimenta mașinile, pe măsură ce prețurile carburanților continuă să crească. În ultima lună, prețul motorinei a crescut cu peste 2,5%, iar cel al benzinei s-a majorat cu aproape un procent.
Șoferii cu mașini pe benzină, taxați în plus. Aceste scumpiri constante de la pompă vor avea un impact direct asupra prețurilor produselor din magazine în perioada următoare.
Un litru de benzină standard a depășit 7,50 lei
În benzinăriile din București, un litru de benzină standard a depășit 7,50 lei, iar motorina se apropie de pragul de 8 lei pe litru. Comparativ cu luna ianuarie, un plin de benzină costă în medie cu 3,5 lei mai mult, în timp ce motorina s-a scumpit cu aproximativ 8 lei per plin. Situația este și mai alarmantă dacă luăm în calcul prețurile de la începutul anului, când majorarea accizelor a dus la o creștere de 0,30 lei pe litru de benzină și 0,41 lei pe litru de motorină, ceea ce înseamnă un cost suplimentar de până la 20 de lei pentru un plin.
Unul dintre principalii factori care au dus la aceste scumpiri este producția insuficientă a rafinăriilor din România, care nu poate acoperi consumul intern, ceea ce impune importuri mai mari de motorină. În plus, temperaturile mai scăzute decât cele prognozate în emisfera nordică au dus la reducerea stocurilor de gaze naturale, ceea ce contribuie la creșterea prețurilor la carburanți.
„Ce se mai întâmplă este vremea mult mai rece în emisfera nordică decât a fost așteptat. Din acest motiv, stocurile de gaz natural sunt deosebit de scăzute”, a explicat Ileana Sorina Bălțatu, director general adjunct al unei companii petroliere, pentru TVR.

Evoluția prețurilor a afectat și GPL-ul, care s-a scumpit cu 0,04 lei în primele două săptămâni ale lunii februarie
Evoluția prețurilor a afectat și GPL-ul, care s-a scumpit cu 0,04 lei în primele două săptămâni ale lunii februarie. Astfel, un litru de GPL costă acum între 3,43 și 3,63 lei.
„Pentru următoarele săptămâni sau următoarele luni, dacă nu avem șocuri semnificative, adică să nu crească prea mult barilul de petrol sau cursul de schimb dolar față de leu, nu mă aștept la majorări semnificative”, a explicat consultantul financiar Cristi Tudorescu.
Pentru următoarele luni, dacă nu apar fluctuații semnificative în prețul petrolului sau al cursului valutar, nu sunt anticipate creșteri majore ale prețurilor carburanților. Cu toate acestea, efectele scumpirilor recente se vor reflecta în costul produselor de larg consum, ceea ce va pune o presiune suplimentară pe bugetele românilor.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





