O nouă țeapă circulă mai nou în România și îi vizează pe toți cei care au cont în bănci. Infractorii cibernetici se folosesc de imaginea băncilor pentru a obţine datele bancare ale clienţilor. Pericolul este imens, mai ales că tot mai mulți români par să fie înșelați în aceste zile.

Despre ce ete vorba concret? Un număr semnificativ de români au observat că, în ultima perioadă, au primit emailuri din partea instituțiilor bancare în care li se solicita furnizarea anumitor informaţii. Solicitarea era însoţită de avertismentul că, în cazul refuzului de a furniza aceste informaţii într-un interval de 24 de ore, conturile lor vor fi închise sau suspendate.

Emailurile respective conţineau o listă cu pașii pe care posesorii conturilor bancare ar fi trebuit să-i urmeze pentru a evita închiderea conturilor. În spatele acestor mesaje, însă, stau hackeri care, în acest fel, obțin datele financiare ale persoanelor înșelate, date pe care le pot folosi în diverse infracțiuni.

Atenție la mailurile primite în numele băncilor

Conform celor sesizate de specialişti, şapte din zece emailuri trimise în numele instituțiilor bancare sunt false. Victimele preferate de hackeri sunt, în principal, bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 54 de ani, arată un studiu realizat de Poliția Română.

„În această perioadă fiind și cu Black Friday, sau cu alte sărbători, se intensifică puțin transmiterea lor de către acești infractori cibernetici. Recomandăm tuturor cetățenilor care primesc un email pe care nu l-au solicitat să nu se grăbească să îl deschidă”, a avertizat Ramona Dabija, reprezentant al Direcției de Prevenire, IGPR.

Cum funcţionează înşelătoria

Iată, concret, cum funcţionează înşelătoria: în momentul în care dau click pe simbolul indicat în email, oamenii sunt direcționați pe un site care va copia datele personale. Foarte important!

„O comunicare cu banca se face pe mail doar pentru a fi informați de niște lucruri, sub nicio formă un astfel de organism financiar nu vă va cere date cu caracter confidențial”, precizează Răzvan Sighinaș, reprezentant al unei instituții bancare.

Unul dintre primele indicii ale faptului că ne aflăm în faţa unei înşelătorii este… urgenţa.

„Mesajele de tip phishing au în ele mesaje de genul „accesează acest link pentru că ți se suspendă contul”, „intră aici pentru că pierzi pachetul”. Există o urgență pentru care noi trebuie să accesăm acel link, că dacă nu, se va întâmpla ceva”, a spus specialistul în securitate informatică Silviu Stahie.

Suspendarea conturilor nu se imediat

Suspendarea conturilor bancare nu se face niciodată prin intermediul unui e-mail, ci, cel mai adesea, prin notificări scrise cu confirmare de primire sau prin apeluri telefonice, atrag atenţia reprezentanții bancari.

„Nu există să închidem peste noapte un cont. Sunt notificări scrise care sunt de obicei trimise de către bănci cu confirmare de primire sau sunt telefoane care sunt date de către ofițerii bancari care se identifică”, a explicat Ioana Pârvu, director carduri și soluții de plată într-o intervenție pentru Digi24.