Piața auto din China, cea mai mare din lume, înregistrează un declin record. În iunie s-a înregistrat o scădere cu 9,6%, pentru a 12-a lună consecutiv, după un declin de 16,4% în luna mai și 14,6% în aprilie, transmite Reuters potrivit Agerpres.

În iunie au fost livrate 2,06 milioane de vehicule, majoritatea marilor producători auto raportând scăderi ale vânzărilor pe piaţa chineză. În schimb, vânzările de automobile electrice şi hibride, sprijinite de subvenţiile oferite de autorităţile de la Beijing, au urcat cu 80%, la 152.000 unităţi. Anul trecut, livrările de vehicule electrice au crescut cu aproape 62%.

În primul semestru din acest an, vânzările au scăzut cu 12,4%, la 12,3 milioane de vehicule, în timp ce livrările de automobile electrice şi hibride aproape s-au dublat, ajungând la 617.000 de unităţi.

Ceea ce se întâmplă în China nu este decât o reflectare a situaţiei la nivel mondial, unde creşterea preţurilor, tensiunile politice, scăderea apetitului pentru automobilele diesel şi noile servicii de car-sharing încep să reducă cererea de automobile pe pieţe, precum Marea Britanie şi SUA. În condiţiile în care şi ultima mare speranţă, China, dă semne de scădere a vânzărilor, industria auto mondială ar putea fi deja în recesiune, avertizează analiştii.