LOVITURĂ pentru Angela Merkel!
La un an de la decizia Angelei Merkel de a deschide porţile Germaniei pentru refugiaţi, partidul populist anti-imigraţie AfD a obţinut un succes electoral important într-un land din fosta Republică Democrată Germană, dând o lovitură formaţiunii cancelarului cu un an înainte de alegerile legislative, potrivit AFP.
Social-democraţii au ieşit pe primul lor în landul Mecklenburg-Pomerania de Vest, cu circa 30% din voturi, cu cinci puncte procentuale mai puţin decât în 2011, însă formaţiunea AfD – Alternativa pentru Germania – este marea câştigătoare.
Cu 22% din voturi, conform rezultatelor preliminare de duminică, acest partid apărut în 2013 îi devansează net pe creştin-democraţii Angelei Merkel, aleasă în această regiune, care s-au clasat pe poziţia a treia, cu puţin peste 19% din voturi.
Problematica integrării celor un milion de solicitanţi ajunşi anul trecut în Germania a monopolizat campania electorală. Conform unui sondaj al postului de televiziune ZDF, unul din doi alegători a considerat crucială această temă.
La trei ani de la crearea sa, AfD îşi întăreşte poziţia pe scena naţională: partidul este acum reprezentat în 9 din cele 16 landuri după succesele sale electorale din trei regiuni în primăvară, recordul fiind procentul de 24% obţinut în Saxonia-Anhalt. Scrutinul de duminică, alături de cel pentru Berlin de la 18 septembrie, reprezintă o repetiţie generală pentru alegerile legislative de peste un an.
Liderul SPD şi vicecancelarul Sigmar Gabriel a făcut apel la toate partidele să se întrebe 'ce se poate face pentru ca furia şi îngrijorările oamenilor să nu se regăsească în AfD'.
În Franţa, preşedinta partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, Marine Le Pen, i-a felicitat pe "patrioţii de la AfD", care în opinia sa "au măturat partidul" Angelei Merkel. "Ceea ce ieri era imposibil a devenit posibil (…): Felicitările mele", a postat pe Twitter Marine Le Pen.
Secretarul general al CDU, Peter Tauber, a recunoscut "înfrângerea amară" şi a calificat votul pentru AfD drept unul de "protest". Lorenz Caffier, liderul regional al CDU, şi-a explicat înfrângerea prin faptul că "nu a existat decât o temă, politica privind refugiaţii".
Populiştii îşi fac astfel o intrare spectaculoasă în parlamentul regional la prima lor participare la un scrutin în acest land, la un an de la decizia cancelarului de a deschide larg porţile Germaniei pentru refugiaţi.
Aflată în dificultate, cu o cotă de încredere de numai 44% pentru un eventual al patrulea mandat, Angela Merkel a făcut campanie în acest land pentru a-i convinge pe cei 1,3 milioane de alegători din Mecklemburg, unde se află propria sa circumscripţie electorală, să nu voteze cu populiştii. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





