Germania ar putea să se împrumute mai mult pentru a ajuta Ucraina. Ministrul Dezvoltării cere exceptarea finanțării pentru Kiev de la frâna datoriei
SURSA FOTO: Dreamstime - Germania
Ministrul german al Cooperării Economice și Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării destinate Ucrainei de la mecanismul constituțional care limitează împrumuturile publice, cunoscut drept frâna datoriei. Oficialul avertizează că reducerile bugetare aplicate asistenței pentru dezvoltare amenință capacitatea Germaniei de a menține sprijinul civil acordat Kievului.
Germania ar putea să se împrumute mai mult pentru a ajuta Ucraina
Ministrul a făcut aceste declarații vineri, în marja reuniunilor Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale, desfășurate la Bangkok. Aceasta a atras atenția asupra intensificării atacurilor rusești, care provoacă tot mai multe victime, distrugeri și suferințe, în condițiile în care resursele financiare disponibile pentru sprijinirea Ucrainei sunt în scădere.
Potrivit lui Reem Alabali Radovan, continuarea reducerilor bugetare pentru asistența de dezvoltare va face imposibilă menținerea sprijinului pentru Ucraina la nivelul actual.
„Atacurile ruseşti sunt mai grave ca niciodată, provocând mai multe decese, mai multe distrugeri şi mai multă suferinţă. Dar, în condiţiile în care reducerile bugetare pentru asistenţa de dezvoltare continuă, pur şi simplu nu vom mai putea menţine sprijinul pentru Ucraina la acest nivel”, susține Alabali Radovan vineri, în marja reuniunilor Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale de la Bangkok.
Finanțarea Germaniei pentru Ucraina a scăzut cu peste 50%
Bugetul Ministerului german al Cooperării Economice și Dezvoltării prevede în acest an aproximativ 330 de milioane de euro pentru finanțarea destinată Ucrainei, echivalentul a 371 de milioane de dolari.
Suma este considerabil mai mică decât alocările din anii precedenți. În 2022, finanțarea s-a ridicat la 670 de milioane de euro, iar în 2023 a ajuns la 750 de milioane de euro, conform Reuters.
Prin urmare, alocările din acest an au scăzut cu peste 50% față de nivelul din 2022 și cu 56% comparativ cu cel din 2023.
Ministrul german a explicat că situația nu mai ține, în acest moment, de o simplă decizie politică, ci de amploarea reducerilor bugetare, care riscă să împiedice continuarea sprijinului. Aceasta a subliniat că finanțarea este utilizată eficient pentru consolidarea stabilității Ucrainei și a Europei, ceea ce face cu atât mai dificilă diminuarea resurselor disponibile.
„În acest moment, nu mai este vorba despre o decizie politică. Ne confruntăm pur şi simplu cu reduceri masive şi nu va mai fi posibil să continuăm. Este cu atât mai dificil cu cât aceşti bani sunt investiţi eficient în stabilitatea Ucrainei şi a Europei”, a mai spus ministrul german.

Propunerea provoacă divergențe în coaliția de guvernare
Reem Alabali Radovan este membră a Partidului Social-Democrat (SPD), partenerul minoritar al coaliției de guvernare conduse de cancelarul Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU).
Inițiativa de exceptare a ajutorului pentru Ucraina de la restricțiile constituționale privind îndatorarea publică beneficiază de sprijinul ministrului german de externe, Johann Wadephul, membru al CDU.
Propunerea întâmpină însă opoziție din partea altor reprezentanți ai formațiunii conservatoare, care resping introducerea unor noi excepții de la regulile ce limitează împrumuturile publice.
Germania a aprobat deja derogări de la restricțiile constituționale pentru anumite categorii de cheltuieli, inclusiv pentru cele destinate apărării. Extinderea acestui mecanism la asistența civilă acordată Ucrainei ar permite protejarea finanțării respective de constrângerile bugetare existente.
Alte crize și conflicte pun presiune pe buget
Ministrul Dezvoltării a explicat că sprijinul pentru Ucraina reprezintă deja o prioritate în cadrul instituției pe care o conduce. Cu toate acestea, Germania trebuie să finanțeze și intervenții legate de numeroase alte crize și conflicte.
În plus, activitatea ministerului se desfășoară pe termen lung, iar o parte importantă a bugetului este deja angajată pentru proiecte și obligații existente. Această situație limitează resursele care mai pot fi direcționate către alte necesități.
Potrivit lui Alabali Radovan, reducerile bugetare afectează în primul rând instrumentele de intervenție în situații de criză. Acestea depind de fonduri flexibile, care nu au fost alocate în prealabil unor proiecte specifice și care permit autorităților să răspundă unor situații neprevăzute.
Diminuarea acestor resurse reduce, astfel, capacitatea de intervenție în cazul unor crize, inclusiv în contextul nevoilor de sprijin ale Ucrainei.
Germania cere altor state să contribuie mai mult la sprijinirea Ucrainei
Reem Alabali Radovan a susținut, totodată, apelul cancelarului Friedrich Merz prin care acesta le cere altor state să își majoreze contribuțiile pentru sprijinirea Ucrainei.
Ministrul german consideră că Germania se numără printre cei mai puternici susținători ai Kievului, dar că și alte țări au posibilitatea și responsabilitatea de a contribui mai mult.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.