Lovitură grea în războiul contra ISIS! SUA confirmă eliminarea liderului grupării jihadiste

Lovitură grea în războiul contra ISIS! SUA confirmă eliminarea liderului grupării jihadiste
Publicat de Iulian Luca la 28 octombrie 2019, 21:10

Președintele SUA, Donald Trump, confirmă moartea liderului islamist Abu Bakr al-Baghdadi, după o operațiune în nord-vestul Siriei. Kremlinul a confirmat de asemenea prezența avioanelor și dronelor americane în acea zonă dar nu poate confirma moartea liderului jihadist.

Kremlinul a confirmat luni că trupele ruse au observat avioane americane în zona unde SUA susţin că a fost ucis liderul grupării jihadiste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, contrazicând practic Ministerul rus al Apărării care cu o zi în urmă afirmase că nu a fost observat niciun avion american în sectorul respectiv, potrivit dpa, Interfax şi RIA Novosti.

‘Militarii noştri au văzut într-adevăr avioane americane şi drone în zonă, care ar fi putut să acţioneze acolo’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că, dacă într-adevăr această informaţie despre lichidarea lui Abu Bakr al-Baghdadi se confirmă, atunci în general se poate vorbi despre o ‘contribuţie serioasă a preşedintelui SUA (Donald Trump) în lupta împotriva terorismului internaţional’.

Ministerului rus al Apărării ceruse anterior ca SUA să prezinte probe privind anihilarea liderului Statului Islamic, susţinând că nu dispune de o informaţie veridică despre desfăşurarea operaţiunii privind eliminarea (pentru a câta oară?!) a lui Abu Bakr al-Baghdadi, conform RIA Novosti.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică eliminarea liderului Statului Islamic în cursul unei operaţiuni militare a SUA în nord-vestul Siriei.

”Nu a murit ca un erou, a murit ca un laş”, a spus el, adăugând că liderul islamist şi-a detonat ”vesta” cu explozibili pe care o avea asupra sa în timp ce se refugiase într-un tunel cu trei dintre copiii săi, care au murit împreună cu el, a adăugat preşedintele american. ‘Capturarea sau uciderea lui Al-Baghdadi a fost prioritatea absolută a administraţiei mele’, a afirmat Donald Trump, potrivit AFP.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.