Facebook a primit o lovitură fără precedent. Potrivit Reuters, miercuri seară acțiunile Meta Platforms Inc., proprietarul Facebook, au scăzut cu peste 20%. Această scădere bruscă vine după ce compania de socializare a publicat estimări mai slabe decât se așteptau investitorii.

Mai exact, Facebook a dat vina pe modificările aduse de Apple în materie de confidențialitate și pe concurența crescută pentru utilizatori din partea unor rivali precum TikTok.  Trebuie menționat faptul că numărul utilizatorilor activi zilnici la nivel global ai Facebook a scăzut pentru prima dată față de trimestrul precedent, la 1,929 miliarde de la 1,930 miliarde.

În ceea ce privește motivele invocate de Meta, proprietarul Facebook precizează că s-a confruntat cu probleme din cauza modificărilor aduse de Apple la sistemul său de operare în ceea ce privește confidențialitatea, care au îngreunat pentru branduri targetarea și măsurarea reclamelor pe Facebook și Instagram.

Totodată, au ma fost invocate și o serie de probleme macroeconomice, cum ar fi întreruperile lanțului de aprovizionare, la care se mai adaugă și alte presiuni din partea unor platforme precum TikTok și YouTube de la Google.

Potrivit datelor centralizate, Facebook a raportat 2,91 miliarde de utilizatori activi lunar în trimestrul al patrulea, fără a înregistra o creștere față de trimestrul anterior.

Câți bani a pierdut Facebook într-o singură noapte

Referitor la pierderile de noaptea trecută, prăbușirea acțiunilor Meta după închiderea bursei a dus la pierderea 200 de miliarde de dolari din valoarea sa de piață, în timp ce Twitter, Snap și Pinterest au pierdut alte 15 miliarde de dolari din capitalizare.

În același timp, acțiunile Alphabet Inc, care a înregistrat marți vânzări trimestriale record ce au depășit așteptările, au scăzut cu aproape 2%.

Directorul financiar al Meta, Dave Wehner, trăgea un semnal de alarmă în acest sens în urmă cu ceva timp. Acesta a declarat analiștilor, în cadrul unei conferințe telefonice, că impactul modificărilor aduse de Apple în materie de confidențialitate ar putea fi „de ordinul a 10 miliarde de dolari” pentru 2022.

Totodată, acesta mai preciza că modificările Apple referitoare la software-ul său de operare le oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege să împiedice aplicațiile să le urmărească activitatea online pentru reclame, iar acest lucru îngreunează activitatea agenților de publicitate care se bazează pe date pentru a dezvolta noi produse și a-și cunoaște piața.

În ceea ce privește așteptările Meta, potrivt acestuia, se estimează venituri în primul trimestru de 27 – 29 de miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la 30,15 miliarde de dolari, potrivit datelor IBES de la Refinitiv.

„Este clar că urmează multe obstacole mari, deoarece Meta se confruntă cu o nouă competiție dură pentru veniturile din publicitate, cu rivali precum TikTok, și se confruntă cu provocările permanente legate de targetarea și măsurarea reclamelor, ca urmare a modificărilor aduse de Apple la iOS”, a declarat Debra Aho Williamson, analist la Insider Intelligence.