Lovitură cruntă pentru Guvern! Dezvăluirea care poate schimba totul. Coaliţia pierde teren în faţa PSD

Lovitură cruntă pentru Guvern! Dezvăluirea care poate schimba totul. Coaliţia pierde teren în faţa PSD
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 12 aprilie 2021, 15:04

Lovitură cruntă pentru Guvern. Ultima dezvăluire poate schimba totul. Cel mai recent sondaj arată că partidele din coaliţia de guvernare, PNL şi USR-PLUS, pierd teren în faţa celor de la PSD. Social democraţii sunt singura formaţiune parlamentară care are peste 30%.

Criza sanitară loveşte crunt Guvernul de coaliţie. Partidele de Dreapta pierd teren în faţa celor de la PSD care urcă serios în sondaje.

PSD, singurul partid cu peste 30%

PNL şi USR-PLUS pierd serios competiţia electorală în faţa PSD. Opoziţia acumulează procente fără să facă aproape nimic, reiese dintr-o cercetare sociologică realizată de Avangarde, anunţă Antena 2.

Cercetarea acoperă perioada care a trecut din septembrie 2020 până în martie anul acesta. Mai mult, conform cercetării celor de la Avangarde creşte numărul românilor îngrijoraţi de direcţia în care merge ţara.

În acest interval, a crescut numărul românilor care cred că ţara merge într-o direcție greșită. Din noiembrie şi până în martie, creștere este de 6 procente.

Astfel, românii considerau că țara se îndreaptă în direcția greșită în proporție de:

73% în noiembrie 2020
69% în decembrie 2020
73% în ianuarie 2021
79% în martie 2021

PNL şi USR-PLUS pierd teren

Scorurile principalelor partide din Coaliţie, PNL şi USRPLUS şi scorul principalului partid din opoziţie, PSD, au cunoscut următoarea evoluţie:

Lună/Partid Septembrie 2020 Ianuarie 2021 Martie 2021

PNL 25,18% 24% 24%

USR 15,37% 16% 15%

PSD 28,90% 34% 34%

Mai mult, Marius Pieleanu, şeful Avangarde spune că există şi posibilitatea unui Guvern de uniune naţională. Decizia ar fi însă la preşedintele Klaus Iohannis şi la PSD.

„Cât timp președintele va dori un „guvernul său” al său, mă îndoiesc că va fi posibil un guvern de uniune națională, măcar pe un proiect foarte clar, de depășire a crizei sanitare şi, după aceea eventual, alegeri anticipate. Depinde foarte mult de poziția PSD.

După cum știți, e suficient ca PSD să stea în opoziție și crește de la o lună la alta fără să i se impună să facă ceva. N-are multe instrumente la îndemână, cu excepția moțiunilor de cenzură.

Cred că ar fi destul de riscant, ar pierde punctele acumulate ușor dacă ar intra într-un guvern de uniune națională”, a comentat sociologul Marius Pieleanu, conform Antena 3.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.