Lovitură cruntă pentru criminalul de la Caracal chiar de la avocatul lui!

Lovitură cruntă pentru criminalul de la Caracal chiar de la avocatul lui!
Publicat de Valentin Vioreanu la 30 iulie 2019, 07:30

Caz aproape fără precedent în justiția din România. În cazul criminalului de la Caracal, până și avocatul lui Dincă a fost de acord cu arestarea acestuia, conform motivației emise de Tribunalul din Dolj, citată de ziare.com.

Potrivit sursei citate, avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dinca a fost de acord cu propunerea de arestare.

„Probele administrate în cauză de parchet sunt suficiente pentru a crea o suspiciune rezonabilă a săvârșirii acestor infracțiuni,” arată apărătorul.

Curtea de Apel Craiova va judeca marţi, 30 iulie, contestaţia formulată de Gheorghe Dincă, inculpatul din Caracal suspectat de uciderea Alexandrei Măceşanu, de 15 ani, şi a Luizei Melencu, de 18 ani, la decizia de arestare preventivă emisă, sâmbătă, de Tribunalul Dolj.

Inculpatul a fost acuzat iniţial de comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi viol, pentru care a şi fost arestat preventiv, iar duminică seara procurorii DIICOT au dispus extinderea urmării penale faţă de Gheorghe Dincă şi pentru săvărşirea infracţiunii de omor calificat.

Potrivit procurorului şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, pe 25 iulie, în jurul orei 12,00, la domiciliul său din Caracal, Dincă Gheorghe ar fi ucis-o pe minora de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase şi o violase.

„În cauză, există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, transportarea şi adăpostirea minorei prin constrângere, răpire şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Inculpatul este o persoană cu o constituţie fizică masivă în faţa căruia o minoră de 15 ani nu a avut nicio şansă să se apere, totul în scopul exploatării sale sexuale”, a spus procurorul Giorgiana Hosu.

În cadrul anchetei, inculpatul Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână şi ulterior i-a incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, există indicii că a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni.

Potrivit sursei citate, Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a transmis raportul privind expertiza genetică judiciară parţială din care reiese că la locul faptei au fost identificate atât profilul genetic al victimei, cât şi al inculpatului.

„În cenuşa aflată într-un butoi metalic, prin cernere, au fost identificate mai multe fragmente de oase calcinate şi dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente, au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte două fragmente de lănţişoare, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară unei monturi de inel ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului a fost găsit, de asemenea, un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei ca aparţinând fiicei sale”, a afirmat, duminică seara, procurorul DIICOT.

Anchetatorii l-au luat luni pe Dincă Gheorghe din arestul IPJ Dolj şi l-au dus la domiciliul său din Caracal pentru reconstituirea faptelor.

Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.

Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.

Luiza Mihaela Melencu, de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, a dispărut la mijlocul lunii aprilie după ce a spus familiei că va merge la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.