"Textul supus aprobării a fost îmbunătăţit în urma dezbaterilor publice, principalele noutăţi fiind: extinderea dreptului de participare pentru persoanele de toate vârstele (s-a renunţat la pragul minim de vârstă de 18 ani)", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor Publice.

"Ordonanta mai prevede ca începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite și înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzactie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Așadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal", menţionează comunicatul citat.

În cadrul Loteriei bonurilor fiscale se vor efectua extrageri a două valori, respectiv: un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, și data emiterii bonului.

Toţi posesorii de bonuri fiscale care îndeplinesc cumulativ cele două condiţii de mai sus sunt invitaţi, în decurs de 30 de zile, să se prezinte la orice unitate ANAF pentru a depune bonul fiscal în original. Loteria Bonurilor Fiscale, aşa cum a fost aprobată de Guvern, NU necesită înregistrarea bonurilor pe nici un site. În cazul câştigătorilor, aceştia vor avea de făcut un SINGUR drum, la ANAF, în momentul depunerii originalului.

Prima extragere va avea loc pe data de 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paşte), fondul de premiere fiind de 1 milion de lei. Valoarea premiilor individuale se stabileşte prin împărţirea fondului de premiere la numărul de bonuri fiscale revendicate în termen. În funcţie de numărul de bonuri fiscale revendicate, valoarea premiilor unitare poate ajunge şi la 1 milion de lei.

Iată cele mai frecvente întrebări pe temă şi răspunsurile comunicate de MFP.

Participarea la Loteria Bonurilor fiscale implică vreun cost?

NU COSTĂ nimic.

Ce trebuie să fac ca să particip la Loterie?

Trebuie doar să cereţi şi să păstraţi bonurile fiscale. În cazul în care deţineţi un bon fiscal câştigător puteţi să mergeţi să îl revendicaţi.

Unde trebuie să înregistrez bonurile fiscale pentru a participa la Loterie?

Bonurile fiscale NU trebuie înregistrate pentru a putea participa la Loteria Bonurilor Fiscale.

Pentru a participa la Loterie trebuie depuse bonurile fiscale într-o urnă (cum se întâmplă la Bingo)?

Bonurile fiscale NU trebuie depuse în nicio urnă pentru a putea participa la Loteria Bonurilor Fiscale.

Pentru a participa la Loterie trebuie trimise bonurile fiscale prin poştă?

Bonurile fiscale NU trebuie trimise prin poştă pentru a putea participa la Loteria Bonurilor Fiscale.

Pentru a participa la Loterie trebuie să merg la o agenţie Loto pentru înregistrare?

Bonurile fiscale NU trebuie înregistrate la Loteria Română pentru a putea participa la Loteria Bonurilor Fiscale.

Dacă am plătit cu cardul, mai pot participa la Loterie?

Da, nu contează modalitatea de plată.

Dacă am plătit cu bonuri de masă, mai pot participa la Loterie?

Da, nu contează modalitatea de plată.

Pe bonul câştigător trebuie să fie atât achiziţii de bunuri cât şi prestări de servicii?

Nu, pot fi: doar achiziţii de bunuri, doar achiziţii de servicii sau o combinaţie de achiziţii de bunuri şi prestări de servicii.

Participă şi bonurile fiscale eliberate de casele de schimb valutar?

Da, întrucât şi acestea sunt emise în condiţiile OUG 28/1999.

Am un bon fiscal emis de o firmă care nu este plătitoare de TVA. Acest bon participă la Loterie?

Da.

Biletul de metrou participă la Loterie?

Participă exclusiv bonurile fiscale.

Am făcut o cumpărătură având valoare câştigătoare şi în ziua declarată câştigătoare. Nu mai găsesc bonul fiscal. Ce se întâmplă?

Nu veţi putea revendica premiul.

Am făcut o cumpărătură având valoarea câştigătoare, în ziua declarată câştigătoare. Nu mai găsesc bonul fiscal, dar plătind cu cardul se vede în extras. Ce se întâmplă?

Nu veţi putea revendica premiul.

Când fac cumpărăturile, trebuie să cer să îmi ştampileze bonul fiscal?

Nu, nu este nevoie de ştampilarea bonului fiscal.

La benzinărie mi-a ştampilat bonul fiscal deşi nu am cerut acest lucru. Mai este valabil bonul fiscal pentru Loterie?

Da, acest lucru nu este o problemă.

Pot câştiga şi cu bonurile fiscale din străinătate?

Nu. La Loteria Bonurilor Fiscale participă exclusiv bonurile fiscale din România.

Am fost la restaurant şi am primit o „Notă de plată”. Aceasta participă la Loterie?

Nu. Restaurantul trebuia să vă dea, după ce aţi plătit valoarea din nota de plată, şi bon fiscal.

Am plătit la farmacie 1,15 lei diferenţă pentru medicamente compensate care costau 25 de lei. Acest bon participă?

Da.

Am un bon fiscal de 45,00 de lei. Este bonul câştigător dacă la extragere a ieşit valoarea de 44?

Nu, deoarece pot fi câştigătoare doar bonurile cu valoare între 44,00 lei şi 44,99 lei.

Dacă la extragere a ieşit valoarea 85 atunci sunt câştigătoare doar bonurile fiscale cu valoare de 85,85 lei?

Nu, pot fi câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei (inclusiv 85,85 lei).

Dacă am un bon fiscal emis în data extrasă, mai contează valoarea?

Da, bonul fiscal trebuie să îndeplinească cumulativ condiţia de dată şi de valoare.

Dacă am un bon fiscal cu valoarea  extrasă, mai contează data?

Da, bonul fiscal trebuie să îndeplinească cumulativ condiţia de valoare şi de dată.

Am cumpărat un covrig cu 0,99 lei. Bonul fiscal participă la Loterie?

Nu, deoarece participă doar bonurile fiscale cu valoare cuprinsă între 1,00 lei şi 999,99 lei (adică cu valoare între 1 şi 999 dacă neglijăm subdiviziunile leului).

Am cumpărat un televizor cu 1.200 lei. Bonul fiscal participă la Loterie?

Nu, deoarece participă doar bonurile fiscale cu valoare cuprinsă între 1,00 lei şi 999,99 lei (adică cu valoare între 1 şi 999 dacă neglijăm subdiviziunile leului).

Extragerile vor fi întotdeauna duminca?

Extragerile lunare vor fi exclusiv duminica. Extragerile ocazionale vor putea fi şi în alte zile.

După extragerea lunară din luna august (unde participă bonurile din luna iulie) trebuie să mai  păstrez bonurile fiscale necâştigătoare?

Dacă s-a anunţat o extragere ocazională care acoperă inclusiv luna iulie atunci mai aveţi şanse de câştig. Dacă nu s-a anunţat nicio extragere ocazională, atunci bonurile fiscale din iulie nu vor participa la nicio altă Loterie a Bonurilor Fiscale.

De unde ştim când vor fi extragerile lunare?

Extragerile lunare vor fi în prima duminică după data de 15 a lunii.

De unde ştim când vor fi extragerile ocazionale?

Extragerile ocazionale vor fi stabilite prin Ordin al ministrului finanţelor publice şi publicate în Monitorul Oficial. Foarte probabil că aceste informaţii vor apărea şi în presă.

Domiciliul meu este în Iaşi, dar muncesc la Focşani. Unde trebuie să depun bonul fiscal câştigător?

La orice unitate ANAF din ţară.

Domiciliul meu este la Constanţa, dar bonul a fost emis la Oradea. Unde trebuie să depun bonul fiscal câştigător?

La orice unitate ANAF din ţară.

Dacă am un bon fiscal câştigător, pot să merg cu el la primărie ca sa il revendic?

Revendicarea premiilor se face exclusiv la unităţile ANAF din toată ţara.

Eu şi colega mea am cumpărat produse pentru care am primit un singur bon fiscal. Acest bon fiscal este câştigător. Putem solicita ca premiul să fie plătit jumătate mie şi jumătate colegei?

Nu. O singură persoană va putea revendica premiul depunând originalul la ANAF.

În câte zile de la extragere pot revendica premiul?

În 30 de zile calendaristice.

Dacă ultima zi de revendicare este duminica, pot revendica şi în lunea următoare?

Nu, deoarece se depăşeşte termenul de 30 de zile.

Cetăţenii străini pot revendica premii?

Da.

Soţul meu a cumpărat nişte bunuri şi a plătit cu cardul său. El fiind plecat în străinătate, pot revendica premiul în numele meu?

Premiul se revendică de persoana care deţine bonul fiscal în momentul revendicării, indiferent cine a plătit cumpărăturile.

Un bunic i-a dat nepotului toate bonurile fiscale pe care le-a deţinut. Unul din aceste bonuri s-a dovedit ulterior ca fiind câştigător. Premiul poate să fie revendicat de nepot?

Da.

Dacă sunt singurul din ţară care are un bon fiscal câştigător, ce se va întâmpla?

Dacă l-aţi revendicat în termen, veţi primi întregul fond de premiere.

Dacă sunt 10 persoane din ţară care aru un bon fiscal câştigător, ce se va întâmpla?

Fondul de premii se va împărţi egal între cei 10.

Dacă am un bon fiscal câştigător este sigur că voi primi premiul în bani?

Absolut sigur.

Dacă am bon fiscal câştigător care este valoarea premiului?

Valoarea premiului se va calcula după închiderea perioadei de revendicare.

Dacă am câştigat cu un bon fiscal de 62,50 lei care va fi valoarea premiului?

Valoarea premiului NU depinde de valoarea bonului fiscal.

Premiile vor fi în bani sau bunuri?

Premiile sunt exclusiv în bani.

Ce se întâmplă dacă nu este niciun câştigător?

Fondul de premiere se reportează dacă nicio persoană nu revendică premiul.

Când va fi prima extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale?

Prima extragere va fi luni, 13 aprilie 2015 (în a doua zi de Paşte).

Care este fondul de premiere pentru prima extragere?

Pentru prima extragere se doreşte alocarea unui fond de 1.000.000 (un milion) lei.

Ce bonuri fiscale vor participa?

Încă nu se poate preciza exact deoarece trebuie aşteptat ca reglementările să fie aprobate şi publicate în Monitorul Oficial. Se estimează că vor participa bonurile fiscale emise începând cu prima parte a lunii februarie (încă nu se poate stabili exact data) şi până pe 28 martie 2015 (inclusiv).

Extragerea din 13 aprilie 2015 va fi televizată?

Extragerea este publică. Deşi nu este obligartoriu, estimăm că extragerea va prezenta interes pentru mass-media care va putea informa ascultătorii / telespectatorii / cititorii despre rezultatele extragerii.

Trebuie să anunţ magazinul că am câştigat cu bonul fiscal emis de ei?

Nu.

Ce se înţelege prin ANAF?

ANAF este prescurtarea de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Adesea, unităţile ANAF sunt numite colocvial „Administraţii financiare”.