Alexandra Mocanu, Gianina Popescu Pelin, Iuliana Nenu și Mariana Pavel-Tanasă sunt câștigătoarele ediției   a X-a a programului ce susține tinere cercetătoare și au fost premiate cu burse în valoare de câte 42.000 lei, care le vor ajuta să își continue proiectele științifice.

 „De zece ani sprijinim și recunoaștem meritele, efortul și potențialul tinerelor din cercetarea românească prin componenta locală a programului L’Oréal – UNESCO For Women in Science. Le susținem prin burse care le permit să deruleze proiecte importante și care deschid noi oportunități în cercetarea românească și internațională, contribuind, astfel, la avansul științei. Credem cu tărie că femeile aduc perspective diferite față de bărbați în știință, de aceea reprezentativitatea acestora în toate domeniile științei și pe toate palierele ierarhice este vitală”, a declarat Vanya Panayotova, Director General L’Oréal România.

 „O misiune importantă a UNESCO este să contribuie la dezvoltarea durabilă prin știință, iar una dintre prioritățile globale ale Organizației este de a lupta pentru egalitatea de șanse. Sunt două axe importante ale Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, iar programul <Pentru Femeile din Știință> se înscrie perfect în acest context.  CNR UNESCO a fost și rămâne, prin vocația sa, un partener strategic atât pentru sectorul public cât și pentru cel privat în sprijinirea dezvoltării științei”, a declarat Ani Matei, Secretar General CNR UNESCO.

Programul de burse private L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință premiază tinere cercetătoare cu vârste sub 35 de ani, care activează în domeniile Științe Fizice sau Științele Vieții, în urma unui riguros proces de selecție, realizat de nume prestigioase din comunitatea științifică din România.

Câștigătoarele secțiunii Științe Fizice

Alexandra Mocanu este șef de lucrări universitar, specializat în domeniul ingineriei chimice, are 34 de ani și lucrează în cadrul Universității Politehnice București. Proiectul pentru care a primit finanțare va crea premisele pentru dezvoltarea de senzori de gaze mult mai sensibili, cu durată de funcționare mai mare și impact redus asupra mediului.

Gianina Popescu-Pelin are 33 de ani, este cercetător științific grad III în cadrul Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației. Proiectul căruia i se dedică propune dezvoltarea unei noi generații de implanturi medicale, ce pot scădea riscul recurenței tumorilor în cazurile de cancer osos.

Câștigătoarele secțiunii Științele Vieții

Iuliana Nenu este medic rezident gastroenterolog, are 28 de ani și este doctorand la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Iuliana studiază motivele pentru care pacienții cu carcinom hepatocelular dezvoltă rezistență la anumite forme de tratament.

Mariana Pavel-Tanasă are 33 de ani, este asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași. Proiectul de cercetare propus va evidenția legătura dintre autofagia celulelor NK (natural killer) și infertilitatea feminină, pentru a crește șansele de reușită ale FIV.

10 ani, 25 de câștigătoare, burse în valoare de 1 milion de lei

Lansate în România în 1999, bursele L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință au sprijinit până în prezent 25 de tinere cercetătoare, cu burse în valoare totală de peste 1 milion  de lei. Rezultatele științifice ale proiectelor susținute au deschis noi arii de cercetare la nivel național și internațional, au generat noi metode de diagnostic și tratament pentru boli rare, au dus la formarea de noi laboratoare și departamente, ori au dus la atragerea de fonduri europene pentru noi proiecte de cercetare.

Ediția a zecea a programului s-a desfășurat în perioada iulie – octombrie 2019 și a reunit 72 de dosare de candidatură.

Programul de burse naționale se adresează cercetătoarelor cu vârsta de maxim 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în țara noastră.