Senatorii din Comisia de buget-finanţe au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un amendament la Ordonanţa privind instituirea programului „Prima Casă”, potrivit căruia se elimină interdicţia privind vânzarea imobilului în primii cinci ani de la achiziţionare, fiind însă necesar avizul MFP.

Amendamentul la Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima Casă” a fost propus de senatorul PSD Sorin Bota şi adoptat de membrii comisiei cu unanimitate de voturi, conform Mediafax.

Sorin Bota a explicat necesitatea amendamentului prin faptul că se elimină munca suplimentară pe care statul ar urma să o aibă în cazul executării acestor contracte din programul „Prima Casă”, ca urmare a nederulării corespunzătoare a lor.

În plus, se permite proprietarului apartamentului să vândă apartamentul chiar şi în perioada de cinci ani după achiziţie, iar statul rămâne cu garanţia neexecutată şi îşi recuperează imediat banii.

În cazul acestei vânzări a imobilului, se va cere un aviz de la Ministerul de Finanţe.

„Astfel, proprietarul şi-a găsit un client, automat vinde şi banii merg în contul statului, pentru recuperarea garanţiei”, a spus Bota, precizând că avizul va fi condiţionat prin următorii paşi, prin bancă, aceasta va urmărind cu notarul contul în care să se vireze suma garantată.

Şedinţa de guvern de miercuri va stabili amendamentele care se vor face

Sorin Bota a mai spus că senatorii aşteaptă normele privind aplicarea programului, despre care a spus că vor intra în dezbatere, în şedinţa de guvern de miercuri, şi în funcţie de acestea, vor stabili ce alte amendamente vor face.

El a menţionat că probabil acestea vor lua forma unei iniţiative legislative, sau vor solicita Guvernului să emită o ordonanţă, în vederea completării prezentei legi, pentru a fi mai funcţională.

Programul ar putea include şi actualele credite aflate pe piaţă

Bota a mai spus că senatorii iau în calcul includerea în acest program şi a actualelor credite aflate pe piaţă, prin refinanţare, acolo unde titularii îndeplinesc condiţiile programului „Prima Casă”.

„Mă refer aici, şi discuţia a fost destul de aprinsă cu privire la posibilitatea refinanţării creditelor care astăzi există pe piaţă, pentru cei care îndeplinesc condiţiile prezentei ordonanţe. Aşteptăm normele şi în funcţie de acestea vom vedea dacă e necesar să facem o upgradare a legislaţiei”, a spus senatorul PSD.

În cadrul dezbaterii din Comisia de buget a Senatului, secretarul de stat din Ministerul de Finanţe Cosmin Coman a spus că amendamentul senatorului PSD poate duce la situaţia unor speculaţii pe piaţa imobiliară.

El a explicat că specula ar putea apărea în condiţiile în care proprietarul imobiliului, dacă îl vinde în următorul an, va da 75.000 de euro pe o casă pe care a luat-o cu 60.000 şi o poate vinde, apoi, cu 100.000 de euro.

Liberalul Radu Ruşanu a respins ipoteza reprezentantului Ministerului de Finanţe, precizând că ţinta acestei legi este deblocarea creditării, şi anume să intre bani şi să circule în piaţă.

SURSA: Mediafax