Anunţul vine după ce Lloyds a raportat scăderea profitului înainte de taxe în primele nouă luni din acest an la 1,6 miliarde de lire sterline, faţă de 1,7 miliarde de lire în perioada similară din 2013.

Noul val de concedieri, care reprezintă aproximativ 10% din forţa de muncă a băncii britanice, vine suplimentar faţă de reducerea a 43.000 locuri de muncă efectuată din 2008 și pana în prezent.

Conducerea băncii își păstrează optimismul. „Lloyds, care deţine brandurile Halifax şi Bank of Scotland, a avut o performanţă solidă în primele nouă luni din 2014, şi-a îndeplinit sau şi-a depăşit obiectivele strategice stabilite în 2011 şi este pregătită să ajungă la un nou stadiu de dezvoltare”, a afirmat directorul general Antonio Horta-Osorio.

Banca, deţinută în proporţie de 25% de Guvernul britanic va închide 200 de filiale din reţeaua sa de 2.250 sucursale, dar va deschide 50 noi unităţi. Decizia a fost luată pentru reducerea costurilor şi majorarea profitabilităţii băncii. Instituția a fost salvată de Guvern în timpul crizei din 2007-2008 cu 20,5 miliarde de lire sterline.

Lloyds a avut cea mai slabă performanţă în rândul băncilor britanice care au participat la testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană. Luni, acţiunile băncii au scăzut cu 2%, după ce analiştii şi-au exprimat îndoiala că banca va reuşi să treacă testele de stres organizate de Banca Angliei în decembrie.

Lloyds este cel mai mare furnizor de credite ipotecare rezidenţiale din Marea Britanie. Banca Angliei a testat rezistenţa băncilor într-un scenariu care prevede scăderea cu 35% a preţului locuinţelor şi majorarea ratei dobânzii la 6%.

„Ţinând cont de viitoarele teste de stres, mai dure, cred că va fi un risc major pentru Lloyds. Sunt 50% şanse ca banca să nu treacă testele organizate de Banca Angliei”, a apreciat analistul Ed Firth de la Macquarie.

Acţiunile LLoyds, care în 2012 şi 2013 au înregistrat unele dintre cele mai bune performanţe în cadrul indicelui principal FTSE-100 al bursei de la Londra, au înregistrat anul acesta un declin de 13%.