Liviu Dragnea, în corzi! Liderul PSD nu mai are scăpare: Se aude zăngănit de cătușe

Liviu Dragnea, în corzi! Liderul PSD nu mai are scăpare: Se aude zăngănit de cătușe
Publicat de Mădălina Bălăceanu la 24 mai 2019, 17:15

Liderul PRO-România, Victor Ponta, a transmis vineri că va vota duminică, 26 mai, și la referendum, însă a transmis că dacă ar fi fost pusă o singură întrebare simplă și nu două întrebări, acesta ar fi trecut sută la sută.

„Particip la Referendum, mă duc şi votez dar sunt foarte nemulţumit că domnul preşedinte Iohannis, încăpăţânat, în loc să accepte să pună o singură întrebare, nu două, şi o întrebare simplă pe care să o înţeleagă oricine, trecea sută la sută. Aşa, referendumul s-ar putea să nu treacă”, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier spune că participă la referendum pentru că „este un principiu” cu care este de acord pentru că în patru ani cât a fost prim-ministru nu a dat „nicio ordonanţă de amnistie, de graţiere sau de schimbare a justiţiei”, potrivit Agerpres.ro.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.