Liviu Dragnea e în stare de șoc: „Vine sfârșitul, baroane!”

Liviu Dragnea e în stare de șoc: „Vine sfârșitul, baroane!”
Publicat de Valentin Vioreanu la 21 aprilie 2019, 12:00

Reacție dură a fostului ministru al sănătății Vlad Voiculescu la adresa lui Liviu Dragnea, după declarațiile liderului PSD în care a făcut o serie de acuzații privind spitalele din România.

Liviu Dragnea zice că i-a fost bine ieri la Iași. Și de bine ce i-a fost, astăzi mai înșiră câteva minciuni veninoase pe contul dumisale de facebook. Mă voi referi la câteva dintre ele, cele mai nesimțite:

“Ei au închis spitale, noi le-am redeschis, am făcut investiții și facem în continuare.” – Liviu Dragnea

Nu, baroane, n-au închis oamenii oamenii ăia care ți-au strigat ție de bine ieri niciun spital! Oamenii ăia sunt cei care îți plătesc ție salariul, baroane! Cei cărora tu și ai tăi le furi liniștea și mulți ani de viață furând din sistemul de sănătate de atâția ani!

Baroane Dragnea, dacă te refereai cumva la noi, ăștia de la USR-PLUS: nu, n-am închis noi spitale. Nici măcar unul! Cei care au închis spitale sunt de altfel vechii tăi prieteni, cei cu care ai mers la furat vreo 20 de ani!

“Numai în acest an avem 16 miliarde de lei în plus pentru sănătate față de ce a avut Cioloș.” – Liviu Dragnea

Baroane Liviu, banii ăștia sunt taxele românilor, nu bani făcuți sau măcar aduși de voi! Voi nu sunteți în stare să îi cheltuiți cu cap – asta e tot ce trebuie să faceți! Nu sunteți în stare să puneți măcar o cărămidă la spitalele regionale!

„Vom da o lege care sa pedepseasca orice firma straina nemernica si chiar si romaneasca care nu livreaza aceeasi calitate ca in vest.” – Liviu Dragnea

Baroane, ia să începi matale cu guvernul! Cu educația – să livreze școlile, liceele și universitățile calitate ca în vest, apoi poți continua cu spitalele și cu administrația! Să funcționeze toate ca în vest, da? Dacă nu, pune matale mâna de patriot și rade-le mustața șefilor! Pentru că sunt mincinoși și nemernici și își bat joc de propriul popor!

Vine sfârșitul, baroane! Te scufunzi! Și nicio minciună nu te mai ține prea mult la suprafață!

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.