"Am discutat despre infrastructură. Aici ştiu că este boala noastră, eu sper că nu va deveni cancer, am toate speranţele că nu va deveni o boală incurabilă, dar durerile sunt mari chiar dacă ştiu. Am avut o discuţie foarte serioasă cu ministrul Transporturilor. Este în continuare un tânăr pe care eu îl apreciez şi în care ei au investit şi investesc în continuare încredere. Numai că au fost atât de multe proceduri pur şi simplu blocate, tot felul de chichiţe, de motive. Şi a reuşit în câteva luni să le deblocheze şi încep procedurile.”, a declarat Dragnea la Antena 3.

”Până la urmă a reuşit să prezinte un plan coerent de atacarea marilor proiecte de infrastructură, şi ceea ce i-am spus şi eu le-am spus de fapt de la formarea primului guvern, le-am spus şi acum – faptul că pentru noi este important că în acest mandat o autostradă măcar să plece din Constanţa, să treacă prin Bucureşti şi să ajungă în vestul ţării ori la Nădlac ori la Borş. I-am spus-o foarte ferm să prezinte situaţia pe care a găsit-o, lucrurile făcute şi în mod cinstit care este prognoza pana în decembrie 2020", a mai spus Dragnea.

Potrivit acestuia, "s-au luat miliarde din România, nefăcându-se lucrări, de nişte şmecheri din afara ţării".
În acelaşi timp, Dragnea a arătat că există o companie românească care duce un troson până la capăt.

"Nu pot să-i dau numele, dar este o companie românească care, când lucrează lucrează singură, se apucă de treabă, ia un troson de autostradă, îl duce până la capăt. Şi calitate bună, şi înainte de termen şi se încadrează şi în costuri şi în toate elementele în caietul de sarcini. Sunt companii mari, străine, e una de exemplu care are 25 de subcontractori. N-ai cum să ai coerenţă în execuţia lucrării având 25 de surse de probleme", a spus liderul PSD.