Morarul fostului președinte al PSD ar fi la pământ, ceea ce l-ar determina să recurgă la acțiuni îngrijorătoare. Liviu Dragnea ar fi ajuns să strige numele iubitei, Irina Tănase, iar gardienii sunt cu ochii în patru, cu ordinul clar să evite o tragedie.

“Este cu moralul la pământ, încă nu-i vine să creadă că a ajuns la închisoare. Este într-o stare foarte proastă, este trist și pare pierdut. A ajuns chiar să strige numele Irinei (n.r. iubita lui), dar și pe al șoferului. În fond, persoanele care erau tot timpul alături de el când se afla în libertate. Un lucru este cert, se va acomoda greu cu regimul de detenție”, spun sursele Cancan.

Liviu Dragnea se află, în prezent, la Penitenciarul Rahova, unde a început executarea pedepsei de trei ani şi șase luni de închisoare. Însă, vreme de 21 de zile, fostul lider al PSD se va afla în carantină, pentru a fi supus unor investigaţii medicale și pentru a se acomoda, în același timp, cu regimul de detenție.

Asta nu este, însă, tot! La Rahova, Liviu Dragnea este păzit non-stop de gardieni, după ce autoritățile ar fi stabilit că fostul președinte al Senatului este o persoană vulnerabilă în spatele gratiilor.

“ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor, n.r.) vrea să evite o tragedie, motiv pentru care gardienii îi acordă o atenție specială. Nu-l scapă nicio clipă din ochi, în așa fel încât să evite o eventuală tragedie. Au o grijă aparte de el, au primit directivă clară”, susțin sursele.