"Sunt optimist şi cred în continuare în Europa şi în euro" a declarat premierul lituanian pentru postul privat de radio Ziniu radijas.

"Europa a traversat numeroase crize şi de fiecare dată a ieşit mai puternică. Să nu ne lăsăm impresionaţi de previziunile pesimiste" – a adăugat Kubilius.

O serie de analişti sunt de părere că trecerea Lituaniei de la moneda naţională litas la euro nu este realistă mai devreme de 2016 sau 2017, nefiind în măsură să respecte criteriile stabilite de tratatul de la Maastricht.

Republica baltică fostă membră a URSS, care are 3 milioane de locuitori şi a aderat la Uniunea Europeană în 2004, a renunţat din acest motiv să adopte euro în 2007.
După ce a câştigat reputaţia de ‘tigru’ economic, Lituania a fost lovită în 2009 de cea mai gravă recesiune de la dobândirea independenţei, în 1990, înregistrând o contracţie a economiei de 14,8%, comparativ cu 2008.

"Lituania trebuie să-şi continue eforturile pentru a reduce inflaţia şi deficitul finanţelor publice" – a subliniat premierul lituanian.

"Nu vreau să prezic nimic, dar cred în euro. Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a garanta o situaţie transparentă şi durabilă a finanţelor publice", a insistat el.

Economia Lituaniei a înregistrat în 2010 o creştere de 1,3% din PIB, iar pentru anul în curs se prevede o creştere de 5,8%.
SURSA: Agerpres